Jocurile Olimpice stiri: 117
Transnistria stiri: 1453

China și UE vor purta discuții privind taxele vamale aplicate mașinilor electrice

23 iun. 17:20   Externe
2589 0

Bruxellesul și Beijingul au convenit asupra unei "foi de parcurs pentru negocierile inițiale" privind taxele vamale pe care UE intenționează să le impună mașinilor electrice din China.

Acest lucru a fost anunțat de Ministerul Comerțului din Republica Populară Chineză, scrie dw.com.

Este vorba despre disputa în curs de desfășurare între UE și RPC de mai multe luni cu privire la o posibilă concurență neloială. Potrivit Comisiei Europene (CE), producătorii chinezi de mașini electrice primesc subvenții tangibile din partea statului. Acest lucru le permite să stabilească un preț mai mic pentru vehicule decît concurenții lor, ceea ce cauzează prejudicii economice producătorilor de mașini electrice din UE, a explicat Bruxelles-ul.

Ca măsură de retorsiune, CE ar urma să introducă taxe vamale suplimentare pentru mașinile electrice din China. Pentru unele companii, acestea ar putea ajunge la 38%. Cum era de așteptat, Beijingul a criticat decizia și a "lansat o anchetă" privind prețurile importurilor de carne de porc din UE, care este livrată Chinei la un preț scăzut. În plus, China a solicitat o taxă pe mașinile pe benzină importate din UE.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, care se află într-o vizită de trei zile în China, a salutat perspectiva unei soluții la disputa comercială. "Sîntem departe de un rezultat, dar cel puțin vorbim unul cu celălalt", a comentat Habeck la postul de televiziune ARD cu privire la planurile de discuții dintre Ministerul Comerțului din China și Comisia Europeană.


Piața chineză este importantă pentru industria auto germană, astfel încît guvernul german a susținut anterior amînarea introducerii taxelor vamale pentru mașinile electrice din China, notează agenția de presă AFP. Unele alte state membre ale UE nu au fost de acord cu această decizie. Cu toate acestea, Habeck a îndemnat să nu se transforme "lumea comerțului deschis" în "domenii protecționiste regionale".

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?