Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

"Ceasul Apocalipsei", mutat la 100 de secunde până la miezul nopţii

25 ian. 2020,, 04:30   Externe
3951 0

Comisia de experţi din cadrul Bulletin of the Atomic Scientists (BAS) a hotărât ca, pentru acest an, "Ceasul Apocalipsei" (Doomsday Clock) să fie menţinut la 100 de secunde până la miezul nopţii, după ce anul trecut acesta fusese setat la 23:58, informează The Guardian. Acest ceas simbolic măsoară apropierea umanităţii de distrugerea totală în urma propriilor sale acţiuni nocive.

Riscul de colaps din cauza armelor nucleare şi a schimbărilor climatice se află la un nivel record, potrivit oamenilor de ştiinţă şi a foştilor oficiali americani, care consideră că mediul actual este unul „profund instabil”.

Aceştia au blamat „campaniile cibernetice de dezinformare” pentru rolul dublu negativ pe care îl au în societate: propagarea ameninţărilor cu scopul tensionării populaţiei, respectiv împiedicarea maselor de a fi la curent cu impactul adevăratelor progrese.

Doomsday Clock este simbolul membrilor BAS. Ceasul nu a mai fost potrivit la o oră atât de apropiată de miezul nopţii de la crearea sa, în 1947, odată cu începerea Războiului Rece.

„Lumea trebuie să se trezească. Planeta noastră se confruntă cu două ameninţări existenţiale simultane", a declarat Mary Robinson, preşedintele unui grup independent de lideri mondiali numiţi The Elders, fostă preşedinte al Irlandei şi înalt comisar al ONU pentru drepturile omului.


Robinson a spus că ţările care nu urmăresc să elimine emisiile de gaze cu efect de seră ce contribuie la încălzirea globală şi cele care exploatează combustibili fosili emit „o condamnare la moarte a umanităţii”. Ameninţările nucleare şi schimbările climatice creează o lume „profund instabilă”.

Ea a declarat că, dacă în ceea ce priveşte schimbările climatice, există o fărâmă de speranţă datorită presiunilor publice, în legătură cu evitarea ameninţărilor nucleare nu există o astfel presiune asupra marilor lideri politici. Atâta timp cât sunt disponibile arme nucleare, este inevitabil ca acestea să fie folosite într-o zi, „dintr-un accident, o eroare de calcul sau de proiectare”, a spus Robinson.

„Mai sunt 100 de secunde până la miezul nopţii. Am ajuns să indicăm în secunde cât de aproape este Omenirea de catastrofă, nu ore, nici măcar minute. Ne aflăm în faţa unei adevărate urgenţe: o situaţie inacceptabilă a lucrurilor în lume, care elimină orice marjă de eroare sau o nouă amânare", a precizat, într-un comunicat, preşedintele Buletinului, Rachel Bronson.

Robert Rosner, preşedintele comisiei de ştiinţă şi securitate a Buletinului, a declarat că societatea a normalizat o lume foarte periculoasă şi că „războiul informaţional” subminează „capacitatea publicului de discerne între ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals”.

Sharon Squassoni, membră a consiliului de administraţie şi cercetătoare la Universitatea George Washington, a remarcat retragerea SUA din acordul nuclear cu Iran, care a dus la reducerea conformităţii Iranului. Ea a spus că, deşi unii au considerat că abordarea unică a lui Donald Trump ar putea aduce Coreea de Nord la masa de negocieri, această strategie nu s-a concretizat într-un progres real.

Avertismentul vine în condiţiile în care controlul armelor nucleare riscă să dispară cu totul.

Tratatul privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (INF) a încetat în august, după ce SUA au acuzat Rusia de înşelăciune şi Donald Trump a declarat că va renunţa în totalitate la tratatul semnat în 1987. SUA au început să testeze rachete cu rază medie de acţiune, similare cu noile arme ruseşti, deşi nu se ştie exact dacă testările s-au făcut în bazele din Europa sau Asia.

După încetarea INF, ultima speranţă rămâne tratatul New Start, încheiat în 2010 de preşedintele rus de atunci, Dmitry Medvedev şi Barack Obama, tratat care expiră în februarie 2021. Acesta poate fi prelungit cu cinci ani, Vladimir Putin fiind dispus să accepte o prelungire. Administraţia Trump, în schimb, a insistat să fie inclusă şi China, al cărei arsenal nu este atât de ameninţător precum al celorlalte două superputeri. China a exclus deocamdată posibilitatea să se alăture tratatului New Start.

În timp ce războiul nuclear rămâne o ameninţare, criza climatică continuă să se intensifice, întrucât guvernul federal al SUA, sub administraţia Trump, s-a retras din eforturile internaţionale pentru împiedicarea schimbărilor climatice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?