Potrivit lui Peter Pellegrini, încă nu se poate spune că starea lui Robert Fico este în afara oricărui pericol. „După o scurtă vizită la Robert Fico, sînt nevoit să constat că starea sa de sănătate este încă gravă”, a declarat el.
Potrivit acestuia, el a putut vorbi cu Fico foarte puțin, deoarece premierul era obosit și se afla sub influența medicamentelor.
El i-a spus doar cîteva cuvinte lui Pellegrini, transmite Noi.md cu referire la eurointegration.„A fost o conversație foarte personală. Ne cunoaștem de mai bine de douăzeci de ani, așa că este de înțeles. Era foarte obosit și într-o stare a sănătpții dificilă. Am vorbit despre cît de bucuros sînt că a supraviețuit și că îi doresc însănătoșire grabnică", a declarat președintele ales.
Anterior, președintele Slovaciei Zuzana Čaputova și președintele ales Peter Pellegrini, care nu și-a preluat încă mandatul, s-au adresat împreună cetățenilor în legătură cu tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico.
Reamintim că la 15 mai, Juraj Cintula, în vîrstă de 71 de ani, a tras de mai multe focuri de armă asupra premierului Slovaciei, Robert Fico. Tentativa de asasinat a avut loc după o ședință a guvernului în orașul Gandlová. Potrivit presei, Cintula a fost deja inculpat.
Adăuga comentariu