X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Ce efecte urmărește UE prin plafonarea prețului petrolului rusesc la 60 de dolari

5 dec. 2022,, 09:33   Externe
2422 1

Țările UE, apoi cele din G7 și Australia, au ajuns la un acord vineri, cu trei zile înainte de intrarea în vigoare a embargoului european.

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au convenit, vineri (2 decembrie), să plafoneze prețul petrolului rusesc la 60 de dolari per baril, „încheind astfel zile de discuții despre cum să afecteze veniturile lui Vladimir Putin din combustibili fosili”, relatează Politico.

Acest acord a fost posibil datorită sprijinului Poloniei, notează Financial Times. După ce l-a amînat și a cerut un plafon mai mic pentru a reduce în continuare veniturile Moscovei, Varșovia și-a ridicat în cele din urmă obiecțiile.

Embargoul UE asupra importurilor de petrol din Rusia va intra în vigoare pe 5 decembrie, iar plafonul de 60 de dolari urmează să se aplice cumpărătorilor din afara regiunii.

În cadrul acordului, diplomații UE au planificat, de asemenea, să lanseze o nouă rundă de discuții privind un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei în acest weekend, subliniază The New York Times.


Acest aspect „a jucat un rol esențial în încheierea acordului privind plafonarea prețului, prin obținerea cooperării mai multor țări europene pro-ucrainene, printre care și Polonia, care nu credeau că plafonarea ar reduce veniturile suficiente din export ale Rusiei”. De asemenea, acordul include o prevedere potrivit căreia plafonul va fi revizuit în mod regulat pentru a se asigura că este cu cel puțin 5% sub prețul mediu de piață pentru petrolul rusesc.

Mai tîrziu, vineri, țările din G7 și Australia au convenit și ele asupra unui plafon de 60 de dolari pentru petrolul rusesc. „G7 și Australia […] au ajuns la un consens cu privire la un preț maxim de 60 de dolari americani per baril pentru țițeiul de origine rusă transportat pe mare”, anunță aceste țări într-un comunicat de presă comun.

„Acordul UE privind limitarea prețului petrolului, coordonat cu G7 și alții, va reduce semnificativ veniturile Rusiei”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Ne va ajuta să stabilizăm prețurile globale ale energiei, ceea ce va aduce beneficii economiilor emergente din întreaga lume”.

„Plafonul de preț a fost conceput de Grupul celor 7 națiuni industrializate și de aliații acestora ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina”, relatează New York Times. „Dar este puțin probabil ca el să reducă drastic veniturile petroliere ale Rusiei, care sînt esențiale pentru efortul său de război”, crede cotidianul american.

Plafonul urmărește menținerea aprovizionării cu petrol rusesc către țări precum India și China, dar la un preț mai mic pentru Moscova, explică Financial Times. Acordul „are menirea de a avea o amploare globală, deoarece importatorii ruși de petrol, care depind de asigurarea și serviciile de transport maritim de la companii cu sediul în UE și alte țări G7, vor trebui să respecte prețul plafon”, explică ziarul britanic.

„Întrebarea cheie acum este cum va reacționa [Moscova]” se întreabă Politico. [Putin] a amenințat că îşi va reduce producția, ceea ce ar putea duce la creșterea prețului mondial al petrolului, și că nu le va furniza petrol țărilor care aderă la plafonul” stabilit.

Pentru a ocoli dispozitivul, Rusia s-ar putea baza și pe cisterne gata să opereze fără asigurare occidentală, anticipează Financial Times.
Petrolul rusesc se tranzacționează deja cu o reducere semnificativă la un baril Brent, care se tranzacționa vineri la aproximativ 86 de dolari, observă ziarul. Se preconizează că fluxurile de petrol și gaze vor reprezenta 42% din veniturile Rusiei în acest an.

Rusia a afirmat sîmbătă că „nu acceptă” plafonarea preţului petrolului său, după ce Uniunea Europeană, G7 şi Australia s-au pus de acord în ajun cu privire la un mecanism care ar putea limita mijloacele Moscovei pentru finanţarea ofensivei sale în Ucraina.

„Nu vom accepta acest plafon”, a declarat presei purtătorul de cuvînt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruseşti. El a afirmat totuşi că Moscova „s-a pregătit” dinainte „pentru un asemenea plafon”, fără a da alte detalii.

0
0
0
1
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?