Rusia nu a schimbat componența delegației sale - aceasta a fost aceeași ca la primele două runde. Din grupul de negocieri au făcut parte patru persoane conduse de consilierul prezidențial Vladimir Medinski, și alte patru persoane au făcut parte din grupul de experți, transmite rbc.
Negocierile au durat aproximativ o oră și jumătate. Șeful delegației ruse, consilierul prezidențial Vladimir Medinski, a declarat ce a propus Moscova.
„În primul rînd, pentru a economisi timp și banii contribuabililor, propunem să formăm trei grupuri de lucru în cadrul delegațiilor noastre, care vor lucra online”, a declarat el reporterilor. - "Acesta va fi un grup de lucru pe probleme politice, un grup de lucru pe probleme umanitare și un grup de lucru pe probleme militare, cuprinzînd specialiști din departamentele militare.
O altă propunere este declararea unor încetări a focului pe perioade scurte, de 24-48 de ore, pe linia de contact, „astfel încît să existe posibilitatea ca echipele sanitare să ridice răniții, iar comandanții să ridice cadavrele luptătorilor lor”. Medinski a explicat această propunere spunînd că „acum, în așa-numita zonă gri, din cauza pericolului de dominație constantă a dronelor FPV, echipele medicale sînt expuse la prea multe riscuri atunci cînd evacuează răniții”.
Potrivit șefului delegației ruse, discuțiile au vizat returnarea civililor, inclusiv a 30 de persoane din regiunea Kursk care sînt „deținute de Ucraina”. Părțile continuă să facă schimb de cadavre ale militarilor morți - după cum a declarat Medinski, Moscova a returnat Kievului 7 000 de cadavre, a primit în schimb „un număr mic de cadavre proprii” și este pregătită să predea alte 3 000 de cadavre. Între timp, Ministerul rus al Apărării a declarat că Moscova și Kievul au efectuat un alt schimb de prizonieri de război pe 23 iulie.
În ceea ce privește întîlnirea între președinți, pentru aceasta este necesar de elaborat un acord de pace. „La această întîlnire nu trebuie să fie discutat acordul, dar de pus punct, să semnăm”, a spus Medinski și și-a exprimat speranța că părțile vor organiza o a patra rundă de negocieri. El a menționat că pozițiile părților cu privire la memorandumurile transmise reciproc sînt „destul de îndepărtate”, dar contactele cu privire la acestea vor fi continuate.
Ce a spus Ucraina despre rezultate
Despre rezultatele negocierilor din partea ucraineană au vorbit șeful delegației, Rustem Umerov, și membrul delegației, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe, Gheorghii Tihii. Potrivit lui Umerov, Kievul a propus Moscovei să organizeze o întîlnire între președinții Ucrainei și Rusiei, Vladimir Zelenski și Vladimir Putin, pînă la sfârșitul lunii august, la care să fie prezenți președinții Turciei și SUA, Recep Tayyip Erdogan și Donald Trump.
"De ce insistăm asupra întîlnirii - există o singură persoană în Rusia care ia decizii. Dacă trebuie luate decizii importante, cum ar fi o încetare a focului - această persoană ar trebui să fie prezentă", a spus Tihii, menționînd că propunerea privind organizarea întîlnirii este permanentă și poate fi realizată în orice moment.
Kievul a declarat, de asemenea, că este gata să înceteze focul - inclusiv atacurile asupra infrastructurii critice și civile - și așteaptă același lucru din partea Moscovei. În plus, părțile au convenit să continue schimbul de persoane care se află în captivitate de mai mult de trei ani. Potrivit lui Umerov, este vorba despre schimbul a 1 200 de persoane.
Ce priorități au identificat părțile înainte de reuniune
Prioritățile părților continuă să fie diferite. Ucraina insistă să fie convenit în primul rînd asupra unui regim cuprinzător de încetare a focului. După cum a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski la 23 iulie, la negocierile din Turcia el „va insista asupra necesității unei încetări imediate și complete a focului”. În plus, Kievul a solicitat organizarea unei întîlnire între Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin.
Moscova spune că cunoaște despre îndemnurile pentru un summit, dar se deplasează la a treia rundă cu o altă prioritate. Purtătorul de cuvînt al președintelui FR, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că în cadrul negocierilor vor fi discutate memorandumurile schimbate de părți la 2 iunie la Istanbul și continuarea schimburilor umanitare. În ceea ce privește summitul, convenirea asupra memorandumurilor, potrivit lui Peskov, aceasta și este pregătirea acestei reuniuni.
Memorandumul Rusiei constă în trei secțiuni:
1. Parametrii de bază ai reglementării. Aici este vorba despre teritorii (recunoașterea Crimeei și a patru regiuni ca parte a Rusiei), neutralitatea Ucrainei și confirmarea statutului său de țară fără arme nucleare, asigurarea drepturilor vorbitorilor de limbă rusă din Ucraina, reducerea numărului de militari în cadrul FAU etc.
2. Două opțiuni de încetare a focului.
3. Succesiunea etapelor și termenele pentru punerea lor în aplicare.
Memorandumul Ucrainei include cinci secțiuni:
1. Principiile-cheie ale acordului.
2. Următorul pas - acordul privind încetarea focului și reuniunea liderilor.
3. Încetarea focului.
4. Măsuri de consolidare a încrederii - în special, continuarea schimburilor în baza principiului „toți pe toți”.
5. Întîlnirea liderilor.
Adăuga comentariu