Casa în care a copilărit Donald Trump este scoasă la licitație

Casa în care a copilărit Donald Trump este scoasă la licitație

Casa copilăriei lui Donald Trump din New York este scoasă la licitație pentru a doua oară, după ce prima dată proprietarii nu au reușit să obțină suma de 2,9 milioane de dolari.


Locuința din New York City în care a trăit pînă la vârsta de 4 ani președintele american Donald Trump a fost listată la 2,9 milioane dolari în februarie, dar la licitația organizată câteva zile mai tîrziu nu a plătit nimeni suma cerută.


Acum, casa cu 5 dormitoare va fi scoasă din nou la vînzare de către Paramount Realty USA, iar agenția care o vinde speră să obțină 2,6 milioane de dolari.


„Valoarea nu este în cărămizi și mortar, este în asocierea cu președintele Statelor Unite”, a declarat Misha Haghani, fondatoarea agenției imobiliare care vinde casa, potrivit Business Insider.


Casa și-a schimbat ultima dată proprietarul în 2017, cînd proprietarul anterior, investitorul imobiliar Michael Davis, a vîndut-o pentru 2,14 milioane de dolari către Trump Birth House LLC.


În august 2017, casa a fost chiar listată pe Airbnb – pentru 725 de dolari pe noapte. Casa este situată într-o zonă liniștită din Queens, New York, în cartierul bogat numit


Jamaica Estates. Locația este la aproximativ 40 de minute de mers cu mașina de la Trump Tower din Manhattan. Jamaica Estates este plină de case impunătoare și străzi largi cu foarte mult spațiu verde și copaci. Donald Trump a descris cartierul drept „sigur” și „foarte potrivit pentru familii”. 


Casa în care a copilărit Donald Trump este construită în stil Tudor, are cinci dormitoare, și 230 de metri pătrați.


Clădirea a fost construită de tatăl președintelui, Fred Trump, în 1940, și are pe lîngă cele cinci camere de dormit și un subsol finisat, o terasă închisă, un garaj pentru două mașini și o alee pe care pot parca alte cinci autoturisme.


Imaginile publicate pe site-ul care o vine arată că în living se află un portret din carton al președintelui american, iar mobilierul, deși în stare bună, este destul de demodat.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load