Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Care au fost ultimele cuvinte ale jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis la Istanbul

12 sep. 2019,, 14:41   Externe
2788 0

În ultimele clipe ale vieţii sale, jurnalistul arab Jamal Khashaggi i-a implorat pe ucigaşii săi să nu îi acopere gura pentru că suferea de astm şi s-ar fi putut sufoca, potrivit ziarului Sabah, un cotidian din Turcia, relatează The Guardian.

Ziarul Sabah, care are surse apropiate în Guvernul ţării, a publicat noi detalii despre o conversaţie înregistrată între Khashaggi şi membri unei grupări de asasini din Arabia Saudită. Cotidianul spune că înregistrarea a fost obţinută de către Serviciile Secrete din Turcia.

Potrivit transcript-ului, Maher Abdulaziz Mutreb, un membru al grupului de asasini, îi spune lui Khashoggi că va fi dus înapoi la Riyadh pentru că există un ordin de la Interpol împotriva sa. Jurnalistul se opune, spunînd că nu există dovezi legale împotriva sa şi că logodnica lui îl aşteaptă afară.

Mutreb este auzit vorbind cu un alt bărbat, încercînd să-l convingă pe Khashoggi să îi trimită un mesaj fiului său, spunîndu-i să nu îşi facă griji dacă pierde contactul cu tatăl său. Khashoggi se opune din nou şi spune că „nu va scrie niciun mesaj”.

„Ajută-ne, ca să te ajutăm şi noi pe tine. Pentru că în final, o să te ducem în Arabia Saudită şi dacă nu ne ajuţi, ştii prea bine ce se va întîmpla”, continuă Mutreb.


Ziarul a publicat şi ultimele cuvinte ale jurnalistului, înainte ca acesta să fie drogat şi să-şi piardă cunoştiinţa, relatează The Guardian.

„Nu-mi acoperi gura”, le-a spus jurnalistul ucigaşilor săi. „Sufăr de astm, nu îmi acoperi gura. O să mă sufoci”, a spus Khashoggi potrivit publicaţiei din Turcia.

Unele detalii publicate de cotidian fac deja parte dintr-un raport al Naţiunilor Unite, documentul fiind publicat în iunie 2019. Raportul susţine că Arabia Saudită este responsabilă pentru uciderea jurnalistului şi posibilul rol al Prinţului Mohammed bin Salman ar trebui examinat.

Khashoggi, jurnalist al publicaţiei americane The Washington Post şi critic al autorităţilor saudite, a fost ucis în octombrie 2018 în clădirea Consulatului saudit din Istanbul. Moartea sa a dus la o tensionare a relaţiilor dintre Statele Unite şi Arabia Saudită.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?