X 
Transnistria stiri: 1869

Canicula extremă devine regulă: schimbările climatice sporesc riscul de 40 de ori

4 sep. 21:00   Externe
3322 0

Schimbările climatice cauzate de activitățile umane au multiplicat de 40 de ori riscul de apariție a unor valuri de căldură, precum cel care a favorizat incendiile mortale din Spania și Portugalia în luna august, potrivit unui raport publicat joi de rețeaua internațională World Weather Attribution (WWA), informează AFP.

Peninsula Iberică, situată în sud-vestul Europei, a înregistrat temperaturi neobișnuit de ridicate pe tot parcursul lunii august, depășind pragul de 40 °C în multe regiuni, transmite Agerpres.

Această căldură persistentă a favorizat incendiile de pădure, în special în nordul Portugaliei, precum și în vestul și nord-vestul Spaniei, unde au provocat patru decese în fiecare dintre aceste țări, au forțat evacuarea a mii de persoane și au devastat mari suprafețe de teren.

Iar din cauza schimbărilor climatice, cauzate în principal de arderea combustibililor fosili, condițiile meteorologice favorabile incendiilor au devenit de aproximativ 40 de ori mai frecvente și cu 30 % mai intense, au afirmat oamenii de știință europeni care au lucrat la studiul publicat de World Weather Attribution.

„Fără încălzirea provocată de activitățile umane, condiții meteorologice atît de propice incendiilor ar fi apărut doar o dată la 500 de ani, în loc de o dată la 15 ani, așa cum este cazul astăzi”, a declarat pentru presă Theo Keeping, cercetător la universitatea Imperial College din Londra.


Aceste perioade de căldură intensă usucă rapid vegetația și pot declanșa incendii intense, care „pot genera propriul vînt, ducînd la o creștere a lungimii flăcărilor, la explozii și la aprinderea a zeci de focare în apropierea lor din cauza scînteilor zburătoare”, a adăugat el.

Un alt factor care a agravat impactul încălzirii globale este exodul rural, care a lăsat vaste zone de terenuri mai puțin exploatate decît erau în trecut, a declarat Maja Vahlberg, consilieră la Centrul pentru Climă al Crucii Roșii și Semilunii Roșii.

„Declinul agriculturii și al pășunatului tradițional reduce controlul natural al vegetației. Terenurile care erau odinioară locuite și exploatate au devenit astfel mai inflamabile”, a adăugat ea.

„În Spania, peste 380.000 de hectare au ars de la începutul anului 2025, un record potrivit Sistemului European de Informare privind Incendiile Forestiere (EFFIS), care colectează astfel de date începînd din 2006. Portugalia a pierdut, la rîndul său, peste 280.000 de hectare care au fost devastate de flăcări.”

Valul de căldură care a lovit Spania timp de 16 zile în august 2025 a fost „cel mai intens înregistrat vreodată”, cu temperaturi medii cu 4,6 °C mai ridicate decît cele observate în timpul valurilor anterioare, potrivit Agenției naționale de meteorologie din această țară (AEMET).

Această instituție spaniolă a înregistrat 77 de valuri de căldură în Spania de cînd ține evidența lor, din 1975, dintre care șase au depășit valorile termice medii cu cel puțin 4 °C. Cinci dintre acestea s-au produs începînd din 2019.

Potrivit unei estimări făcute publice marți de Institutul de Sănătate Carlos III, peste 1.100 de decese înregistrate în Spania pot fi atribuite valului de căldură din luna august 2025.

0
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum apreciați desemnarea lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий