TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Căile ferate din Olanda acordă zeci de milioane de euro victimelor Holocaustului

Căile ferate din Olanda acordă zeci de milioane de euro victimelor Holocaustului

Compania olandeză a căilor ferate a anunţat miercuri că va acorda mai multe zeci de milioane de euro pentru despăgubirea evreilor deportaţi către taberele de concentrare naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează AFP.


Aceste indemnizaţii privesc supravieţuitorii şi rudele celor care au decedat, a indicat societatea naţională Nederlandse Spoorwegen (NS).


''Se estimează că mai multe mii de persoane au dreptul la despăgubiri, inclusiv circa 500 de supravieţuitori'', a declarat NS într-un comunicat. Compania ''va aloca mai multe zeci de milioane de euro'' pentru aceste indemnizaţii în anii următori.


NS a anunţat în noiembrie 2018 că le va acorda despăgubiri rudelor evreilor deportaţi şi a înfiinţat o comisie pentru stabilirea sumelor.


Întreprinderea, care consideră această perioadă din istoria sa drept ''o pagină neagră'', a prezentat oficial scuze în 2005 pentru actele sale comise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar nici o despăgubire nu a fost acordată pînă în prezent.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load