X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Bulgaria își redeschide frontierele pentru turiști

24 apr. 2021,, 09:45   Externe
2989 0

Pe 23 aprilie, guvernul de la Sofia s-a întrunit pentru a stabili noile măsuri restrictive care vor fi aplicate începînd cu 1 mai.

Conform declarațiilor făcute de ministrul sănătății din Bulgaria, Kostadin Angelov, turiștii vor putea călători în Bulgaria conform următoarelor cerințe: certificat de vaccinare sau test PCR / antigen negativ sau dovada vindecării în urma infectării cu COVID-19.

Bulgaria dorește să impună măsuri asemănătoare cu cele anunțate deja de țările vecine, mai exact Grecia, dar și aproape de cele pe care le va recomanda UE. Pînă la finalul lunii aprilie, vor fi anunțate și măsurile de organizare a excursiilor turistice.

Tot în zilele următoare, Bulgaria ar putea da undă verde redeschiderii școlilor, dar se va face în etape, începînd cu 26 aprilie. În perioada Paștelui, va fi permisă participarea la biserică, dar oamenii vor trebui să poarte mască (cu excepția preoților). Bisericele vor asigura dezinfectant la intrare, suprafețele comune vor trebui dezinfectate mereu, incintele bine aerisite. Enoriașii nu vor avea voie să atingă moaștele sau să pupe icoanele.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?