X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Britanicii au ieșit la protest pentru a cere un nou referendum

23 mar. 2019,, 15:15   Externe
2307 0

Opozanţii Brexitului se mobilizează sîmbătă în stradă, la Londra, cu scopul de a cere un al doilea referendum, în timp ce premierul Theresa May face demersuri în culise pentru a-i atrage pe deputaţi de partea acordului său al divorţului cu Uniunea Europeană.

Cei 27 au decis joi seara să acorde Regatului Unit două opţiuni în vederea unei amînări a Brexitului după data prevăzută iniţial la 29 martie, stabilind de-acum la 12 aprilie cel mai devreme data fatidică, la aproape trei ani de la referendumul prin care britanicii au decis să iasă din UE.

Această decizie „subliniază importanţa ca Camera Comunelor să adopte acordul Brexitului săptămîna viitoare”, a declarat după aceea Theresa May, după mai multe ore de negocieri cu Cei 27.

Acest vot ar putea însă să nu aibă loc, „dacă pare că nu va exista o susţinere suficientă pentru a-l organiza”, a anunţat conducătoarea conservatoare într-o scrisoare adresată deputaţilor şi publicată vineri seara de presa britanică.

Încheiat după17 luni de negocieri dificile cu Bruxellesul şi menit să implementeze un Brexit blînd, acordul este foarte departe de a-i fi convins pe deputaţii britanici, care l-au respins deja în două rînduri, masiv, la 15 ianuarie şi 12 martie.


O a treia înfrîngere umilitaore în Parlament ar ridica cu insistenţă problema supravieţuirii Theresei May la conducerea Executivului.

În scrisoarea sa adresată deputaţilor, conducătoarea conservatoare îşi prezintă din nou acordul drept „cea mai bună soluţie” în vederea unei evitări a unei ieşiri fără acord („no deal”) - un scenariu temut de mediile economice.

Anticipînd, la rîndul lor, o posibilă respingere a textului, Cei 27 i-au dat lui May opţiunea ca acodul să fie ratificat, iar Regatul Unit să iasă în mod ordonat din UE, beneficiind în acest sens de o scurtă amînare tehnică, pînă la 22 mai.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?