X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Brexit: producția de pașapoarte "pleacă" din Marea Britanie

22 mar. 2018,, 13:28   Externe
2454 0

Marea Britanie îşi va produce în Franţa primele sale paşapoarte albastre din perioada post-Brexit, un simbol al independenţei pentru mulţi britanici care au susţinut ieşirea ţării lor din blocul comunitar, a anunţat joi Martin Sutherland, directorul executivul al companiei britanice De La Rue, specializată în producerea de paşapoarte, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În timpul campaniei dinaintea referendumului britanic din iunie 2016 privind oportunitatea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, unii susţinători ai Brexit-ului au cerut o revenire la paşapoartele britanice de culoare albastră, care au fost emise în perioada 1920 – 1988. Marea Britanie a aderat în 1973 la Comunitatea Economică Europeană, devenită ulterior Uniunea Europeană.

Actualele paşapoarte britanice, de culoare vişinie, sînt realizate de firma britanică De La Rue, cu sediul în nordul Angliei.

”Va trebui să merg la acei lucrători, să-i privesc în ochi şi să încerc să le explic de ce guvernul britanic crede că este o decizie delicată să cumperi paşapoarte realizate în Franţa şi nu în Marea Britanie”, a declarat Martin Sutherland pentru BBC.

Ministerul de Interne britanic a afirmat că organizează o competiţie corectă şi deschisă pentru a fi sigur că rezultatul final este un produs sigur şi de înaltă calitate. ”Nu solicităm ca paşapoartele să fie fabricate în Marea Britanie. Şi în prezent o parte a paşapoartelor necompletate sînt fabricate peste hotare şi nu există niciun motiv operaţional sau de securitate pentru care acest lucru să nu continue”, a explicat o purtătoare de cuvînt a ministerului citat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?