Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3995

BREXIT: May amînă votul în Camera Comunelor asupra proiectului său de lege

23 mai. 2019,, 15:42   Externe
2020 0

Premierul britanic Theresa May a fost nevoit, joi, să amîne un vot în Camera Comunelor asupra noului său proiect de lege cu privire la Brexit, pe care l-a prezentat drept ”ultima şansă” de a pune în aplicare ieşirea din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

Textul a fost vizat de un potop de critici, atît din partea opoziţiei laburiste, cît şi a scepticilor din Partidul Conservator, antrenînd miercuri seara demisia ministrului însărcinat cu Relaţiile cu Parlamentul Andrea Leadsom.

Acest text, pe care May intenţiona să-l supună la vot în săptămîna care începe pe 3 iunie, nu figurează în programul legislativ anunţat joi de către Guvern deputaţilor.

”Vom informa Camera privind publicarea şi introducerea proiectului de lege cu privire la Acordul retragerii după vacanţa parlamentară”, prevăzută pînă la 4 iunie, i-a anunţat pe deputaţi un reprezentant al Guvernului, Mark Spencer.

Acest pas înapoi are loc în ziua alegerilor europene în Regatul Unit, care se anunţă dificile pentru conservatori, incapabili să pună în aplicare Brexitul, şi care o apropie şi mai mult pe May de plecarea de la putere. Andrea Leadsom, o eurosceptică, şi-a motivat miercuri demisia spunînd că ”nu mai crede” că Guvernul poate să punăîn aplicare rezultatul referendumului de la 23 iunie 2016 în favoarea Brexitului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?