X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Boeingul ucrainean doborît în Iran: Kievul salută trimiterea cutiilor negre în Franţa

8 iul. 2020,, 03:30   Externe
3000 0

Diplomaţia ucraineană a salutat luni analizarea în Franţa a cutiilor negre ale avionului Boeing ucrainean doborît de Iran în luna ianuarie, considerînd că această operaţiune, care urmează să înceapă la 20 iulie, va fi o garanţie a obiectivităţii, notează AFP, citat de Agerpres.

„Este practic situaţia ideală”, pentru că rezultatul acestor analize nu va putea fi considerat părtinitor de către Iran, a declarat adjunctul ministrului ucrainean de externe Evgheni Ienin unor reprezentanţi ai presei.

El a confirmat că procedura va începe la 20 iulie, subliniind că va dura pînă la cinci zile, dacă nu “una sau două”, în funcţie de gradul de complexitate.

„Sîntem conştienţi” că decriptarea riscă să se dovedească fără rezultate din cauza stării precare a cutiilor negre”, a subliniat oficialul. Evgheni Ienin a anunţat că Ucraina va trimite doi experţi în Franţa pentru a asista la operaţiune.

La sfîrşitul lui iunie, după luni de tergiversări, Iranul a sfîrşit prin a solicita ajutorul Biroului pentru Anchete si Analize francez (BEA) pentru a repara şi extrage datele din cutiile negre ale avionului.


Extragerea datelor din cele două cutii negre, înregistratorul parametrilor de zbor (FDR) şi înregistratorul de voce care înregistrează conversaţiile din cockpit (CVR), trebuie efectuată în laboratoarele BEA la Bourget, lîngă Paris.

Forţele armate iraniene au recunoscut la 11 ianuarie că au doborît “din greşeală” cu trei zile înainte un avion Boeing care asigura zborul PS752 al companiei Ukraine International Airlines între Teheran şi Kiev la scurt timp după decolare.

Tragedia s-a soldat cu moartea celor 176 de persoane aflate la bordul avionului, în majoritate iranieni şi canadieni, mulţi cu dublă cetăţenie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?