X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Belarus insituie embargou produselor şi anunță sancţiuni împotriva companiilor aeriene din UE

7 dec. 2021,, 07:08   Externe
2793 4

Belarus a anunţat luni instituirea unui embargou asupra produselor din ţările occidentale care au adoptat sancţiuni împotriva sa şi, de asemenea, instituirea de sancţiuni împotriva companiilor aeriene din statele membre UE şi din Regatul Unit. Minskul spune că va renunța la aceste sancțiuni dacă și Occidentul renunță la sancțiunile impuse Belarusului, transmite noi.md cu referire la digi24.

Măsurile de răspuns împotriva „presiunii externe ilegale prin sancţiuni” a Occidentului au ca obiectiv apărarea intereselor naţionale ale Belarusului, mai semnalează Ministerul de Externe de la Minsk într-un comunicat. Produsele occidentale vor fi înlocuite cu „produse similare din ţări prietene”, a precizat Ministerul de Externe belorus.

Cît despre „restricţiile ilegitime” împotriva sectorului aviatic belorus, guvernul de la Minsk susţine că acestea sînt dictate de practici de concurenţă neloială, prin urmare „măsuri similare vor fi adoptate de ţara noastră faţă de companiile aeriene din UE şi din Regatul Unit”, a mai anunțat MAE de la Minsk.

De asemenea, adaugă MAE al Belarus, va fi extinsă lista persoanelor „indezirabile” pe teritoriul Belarus, pe aceasta regăsindu-se cetăţeni din ţări pe care Minskul le acuză că discriminează funcţionari, ziarişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor din această țară.

MAE al Belarus mai afirmă că măsurile de represalii decise de Belarus vor putea fi anulate dacă ţările care au impus acestei ţări sancţiuni renunţă la logica de tip „Război Rece” şi revin pe calea „cooperării constructive”.


Minskul a acuzat săptămîna trecută Bruxellesul că încearcă să-i stranguleze economia prin sancţiuni şi că duce o politică de „demonizare” a preşedintelui Lukaşenko, în urma deciziei Consiliului UE de a impune Belarusului, în coordonarea cu SUA, Canada şi Regatul Unit, primele sancţiuni pentru valul de migranţi orchestrat de preşedintele belarus la graniţa belaruso-polonă drept represalii pentru sancţiunile europene.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?