Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Azerbaidjanul, despre desfășurarea grănicerilor la hotarul cu Armenia

14 mai. 2021,, 11:00   Externe
2810 0

Ministerul Afacerilor Externe al Azerbaidjanului a anunțat despre desfășurarea grănicerilor la granița cu Armenia.

În conformitate cu declarația trilaterală semnată pe 10 noiembrie 2020, în raioanele de hotar Lacin și Kelbajar din Azerbaidjan, care au fost eliberate de sub ocupație, odată cu îmbunătățirea condițiilor meteorologice în regiunile de munte, cu un relief și condiții climatice dificile, forțele azere de frontieră se dislocă pe pozițiile care aparțin țării noastre. Acest proces se realizează în mod normal și sistematic. După cum a anunțat haqqin.az, acest lucru este menționat în declarația Ministerului de Externe al Azerbaidjanului.

În document se menționează faptul că măsurile de consolidare a sistemului de protecție a frontierelor realizate în cadrul integrității teritoriale a Azerbaidjanului se desfășoară în baza hărților care definesc linia de frontieră dintre Armenia și Azerbaidjan. De la restabilirea independenței dintre cele două state, din motive evidente, nu a existat o frontieră de stat și, din acest motiv, este vorba despre un proces tehnic complex, care este în prezent însoțit de dezacorduri între părți.

"Este surprinzător faptul că partea armeană a reacționat inadecvat la acest proces, făcînd declarații provocatoare. Considerăm inacceptabile încercările cercurilor oficiale din Armenia de a folosi această problemă în scopuri politice în legătură cu situația preelectorală din țară", a declarat Ministerul azer de Externe în declarație.

Potrivit ministerului, începînd cu 12 mai, în zona menționată s-a îndreptat conducerea Serviciului de frontieră de stat al Azerbaidjanului, la fața locului se poartă negocieri cu grănicerii părții opuse și se iau măsuri corespunzătoere pentru normalizarea situației.


"Recomandăm cercurilor politice și militare armene să nu intre în panică, să accepte realitatea regimului de frontieră de-a lungul raioanelor Zangilan, Gubadli, Lacin și Kelbajar din Azerbaidjan și să nu agraveze inutil situația în regiune", se spune în declarația Ministerului de Externe.

În document se subliniază că astfel de cazuri pot și trebuie rezolvate prin contacte reciproce între militari ambelor părți.

La rîndul său, Azerbaidjanul se angajează să rezolve tensiunea din regiune și îndeamnă la luarea măsurilor corespunzătoare, concluzionează ministerul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?