Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Avionul presei de la Casa Albă nu a putut decola la timp din cauza unor insecte apărute după 17 ani

9 iun. 2021,, 23:30   Externe
3010 0

Avionul cu jurnaliști acreditați la Casa Albă, care urmează să îl însoțească pe Joe Biden în vizita în Marea Britanie, nu a putut decola, miercuri, la timp din cauza unor insecte.

Este vorba despre cicade, insecte care au invadat diverse zone din Statele Unite ale Americii, după ce 17 ani au stat sub pămînt.

Reporterul Associated Press, Jonathan Lemire, a scris pe Twitter că cicadele au cauzat o problemă mecanică.

Din cauza insectelor, zborul a întîrziat cu cîteva ore, după cum a anunțat corespondentul Fox News de la Casa Albă, Peter Doocy.

Primele întîlniri bilaterale ale lui Biden. Pe agendă sînt Boris Johnson, Recep Erdogan şi Vladimir Putin


Avionul urma să decoleze, miercuri, de pe Aeroportul Internațional Dulles și din cauza incidentului a plecat cu o întîrziere de șase ore și jumătate.

Cicadele sînt insecte care produc un zgomot foarte puternic, asemănător cu cel al greierilor. Conform CNN, acestea au eclozat în luna mai și ar urma să dispară la sfîrșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?