COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 610 688   INFECTAȚI 259 549(+71)   TRATAȚI 252 104     DECESE 6255(+0)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2830
Puterea stiri: 6442
Coronavirus stiri: 7315

Autoritățile din Cipru vor anula regimul strict de carantină începînd cu 10 mai

6 mai. 08:00   În lume
856 0

Autoritățile Republicii Cipru vor anula regimul strict de carantină începînd cu 10 mai, dar pentru a intra în aproape orice spații publice, locuitorii insulei vor avea nevoie de așa-numitul Coronapass – un permis care indică faptul că persoana nu este răspînditor al noului coronavirus. Această decizie a fost luată miercuri seara de Cabinetul de Miniștri al statului insular.

Rolul de Coronapass îl poate avea certificatul cu un rezultat negativ al testului RPC pentru coronavirus efectuat în ultimele 72 de ore sau documente care confirmă că persoana fie s-a vaccinat cu cel puțin o doză de vaccin nu mai tîrziu cu trei săptămîni în urmă, fie a suportat boala în ultimele șase luni, ceea ce creează probabilitatea ca acesta să aibă anticorpi. Acest permis va fi necesar tuturor celor care vor vizita magazinele industriale, teatrele și cinematografele, precum și sălile de sport, care se vor deschide începînd cu 10 mai.

De asemenea, va fi nevoie de Coronapass pentru a vizita centrele de educație suplimentară, pentru a intra în biserici și pentru a participa la ceremonii precum nunți, botezuri sau înmormîntări. Până la 16 mai inclusiv, la astfel de ceremonii vor putea participa nu mai mult de 10 persoane. Începînd cu 17 mai, limita va fi ridicată imediat la 200 de persoane, dar cu avertismentul că aceste evenimente vor avea loc numai în aer liber.

Magazinele mari din 10 iunie vor trebui să asigure respectarea suprafeței minime de 10 metri pătrați pentru fiecare client. Din aceeași zi, pe insulă va fi reluat complet învățămîntul școlar cu prezența fizică a elevilor în clase, dar elevii vor trebui să fie supuși săptămînal testelor rapide la prezența coronavirusului.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Noul parlament și-a început activitatea. Ce așteptări aveți de la activitatea sa?
🔽🔽