COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 551 348   INFECTAȚI 258 624(+43)   TRATAȚI 251 389     DECESE 6244(+2)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2820
Puterea stiri: 6280
Coronavirus stiri: 7239

Australia, atacată de păianjeni

24 iun. 00:00   În lume
1576 0

Zone întregi din regiunea Gippsland, situată în sud-estul Australiei, au rămas acoperite cu pînze de păianjen, fenomen semnalat încă de acum o săptămînă, în condiţiile abundenţei de precipitaţii care au împins arahnidele să se mute spre locuri mai înalte pentru a scăpa de inundaţii, informează AFP.

O mare de mătase a invadat acest sector din statul australian Victoria, afectat de inundaţii în prima parte a lunii iunie, din cauza pînzelor ţesute de aceste arahnide care trăiesc de obicei pe sol şi care, de această dată, căutau să se adăpostească, potrivit profesorului universitar Dieter Hochuli.

"Atunci cînd apar ploi foarte puternice şi inundaţii, aceste vieţuitoare, care îşi petrec viaţa într-o manieră enigmatică pe sol, nu mai pot să trăiască acolo şi fac exact ceea ce şi noi, oamenii, încercăm să facem: se deplasează spre zone mai înalte", a declarat Dieter Hochuli, coordonatorul grupului de ecologie integrată din cadrul Universităţii Sydney, pentru televiziunea locală Channel 7.

Arahnidele sînt cunoscute pentru faptul că îşi eliberează pînzele în aer pentru a crea astfel un fel de "paraşute improvizate" şi că profită de forţa vîntului pentru a se muta din spaţiile în care locuiau pînă atunci.

Cel puţin două persoane au murit din cauza furtunilor care au lovit statul Victoria în prima parte a lunii iunie. Autorităţile locale au găsit cele două cadavre în vehicule parţial acoperite de ape.

Mii de persoane din zonele cele mai grav afectate au fost private de electricitate timp de săptămîni, iar alimentarea cu energie electrică nu a fost încă restabilită pentru anumite gospodării.

Australienii care trăiesc în zone rurale au fost afectaţi de o serie de catastrofe naturale în ultimii ani. O secetă prelungită a fost urmată de mai multe luni de incendii de vegetaţie devastatoare între sfîrşitul anului 2019 şi începutul anului 2020, apoi ploile au provocat inundaţii ce au cauzat pagube materiale în mai multe regiuni.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Noul parlament și-a început activitatea. Ce așteptări aveți de la activitatea sa?
🔽🔽