COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI770 558 INFECTAȚI 288 377(+647)   TRATAȚI 272 677     DECESE 6679(+14)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2923
Puterea stiri: 6634

Atacurile talibane s-au înteţit considerabil după acordul cu SUA

29 iul. 22:00   În lume
1305 1

Atacurile talibanilor împotriva forţelor guvernului afgan s-au înmulţit în mod substanţial după semnarea în februarie 2020 a acordului încheiat între SUA şi insurgenţi, care a dus la retragerea forţelor străine din Afganistan, subliniază un raport oficial american publicat joi, potrivit AFP.

'Atacurile iniţiate de inamic ', atribuite în majoritate talibanilor, au crescut de la 9.651 la sfîrşitul anului 2019 la 13.242 la sfîrşitul anului 2020, indică Biroul inspectorului general special pentru reconstrucţia Afganistanului (SIGAR, subordonat Congresului SUA), pe baza datelor oferite de misiunea NATO în Afganistan.

Este pentru prima oară, din decembrie 2019, cînd această structură publică cifre detaliate referitoare la atacurile insurgenţilor.

Între 1 martie şi 31 mai, cînd au fost colectate ultimele date de misiunea NATO în Afganistan, Resolute Supporte, înainte de retragerea celei mai mari părţi a forţelor coaliţiei internaţionale, au fost înregistrate 10.383 de atacuri, între care 3.268 sîngeroase, potrivit biroului Sigar.

La solicitarea guvernului de la Kabul, inspectorul general nu publică numărul pierderilor suferite de armata afgană, ale cărei efective se ridică la circa 300.000 de bărbaţi şi femei.

Potrivit misiunii NATO, violenţa împotriva civililor a atins noi recorduri în aprilie şi mai, cu 705 civili ucişi şi 1.330 răniţi, aproape la fel de mult cît cele trei luni anterioare cumulate.

Resolute Support atribuie 93% dintre victimele civile din ultimele luni forţelor antiguvernamentale (40% - talibanilor, 38 - insurgenţilor neidentificaţi, 14% - grupării jihadiste Statul Islamic şi mai puţin de 1% reţelei Haqqani, apropiată talibanilor), precizează acest raport.

Potrivit documentului, talibanii au preluat controlul asupra unui număr mare de districte în zonele rurale, chiar dacă nu controlează marile oraşe.

'Tendinţa globală este clar defavorabilă guvernului afgan care s-ar putea confrunta cu o criză a existenţei sale dacă nu o inversează', subliniază inspectorul general, John Sopko, citat în raport.

'Ceea ce îngrijorează cel mai mult este viteza şi uşurinţa cu care talibanii au preluat aparent controlul asupra districtelor în nordul ţării, fost bastion al opoziţiei talibane', adaugă el.

Recenta avansare fulger a talibanilor generează temeri privind accederea lor din nou la putere, la 20 de ani după ce au fost înlăturaţi de la conducerea ţării la sfîrşitul anului 2001 de către o coaliţie internaţională condusă de SUA, după refuzul acestora de a-l preda pe liderul reţelei teroriste internaţionale Al Qaida, Osama ben Laden, considerat 'creierul' atentatelor de la 11 septembrie împotriva Statelor Unite.

Şeful operaţiunilor americane în Afganistan, generalul Kenneth McKenzie, i-a avertizat duminica trecută pe talibani că SUA vor continua loviturile aeriene împotriva acestora dacă ei îşi vor continua ofensiva.

Forţa aeriană afgană, considerată drept unul din puţinele avantaje rămase guvernului afgan în lupta împotriva talibanilor, este tot mai suprasolicitată, conform aceluiaşi raport, citat de DPA.

Toate avioanele afgane operează cu 25% peste intervalele recomandate pentru mentenanţă, numai în luna iunie cinci avioane din şapte aveau o capacitate de funcţionare scăzută, potrivit SIGAR. Bunăoară, flota de avioane uşoare de atac AC-208 a menţinut un nivel operaţional de 93% între aprilie şi mai, dar acest indice a scăzut la 63% în luna iunie.

Potrivit SIGAR, toate avioanele afgane au fost 'suprasolicitate' din cauza înmulţirii cererilor de misiuni de sprijin aerian, informaţii, supraveghere, recunoaştere şi aprovizionare.

Or, diminuarea capacităţii de luptă a aviaţiei afgane coincide cu o intensificare a ofensivei talibanilor şi a retragerii complete a forţelor americane din ţară, atrage agenţia raportul.

Insurgenţii talibani încearcă să răstoarne de la putere guvernul de la Kabul şi să instituie un sistem islamic strict, insurgenţii înmulţindu-şi atacurile de cînd forţele internaţionale conduse de SUA au început să se retragă în luna mai.

SUA au oferit sprijin aerian masiv forţelor de securitate afgane în lupta împotriva talibanilor, în condiţiile în care forţa aeriană afgană poate face doar o mică parte din ceea ce sînt capabile avioanele de vînătoare sau elicopterele americane.

Conform raportului SIGAR, citat de DPA, majoritatea unităţilor armatei regulate afgane refuză să meargă în misiuni fără sprijinul forţelor speciale mai bine antrenate şi echipate.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Ce părere aveți despre introducerea prezentării obligatorii a certificatului COVID-19 în Republica Moldova?
🔽🔽