Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Armata SUA a început să-și retragă trupele din Afganistan

10 mar. 2020,, 22:00   Externe
5499 0

Trupele americane au început să părăsească Afganistanul aşa cum a fost agreat în acordul de pace ce pune capăt unui război ce durează de 18 ani, încheiat între talibani şi Statele Unite, a declarat luni, sub protecţia anonimatului, un oficial american.

Sute de militari americani părăsesc Afganistanul după ce SUA s-a angajat să reducă numărul trupelor de pe teritoriul ţării de la 13.000 la 8.600, relatează POLITICO.

Retragerea vine în contextul în care Afganistanul este lovit de o nouă criză politică. Doi lideri politici rivali au fost învestiţi în funcţia de preşedinte, în cadrul unor ceremonii separate, luni, după un scrutin prezidenţial contestat. Disputa dintre preşedintele Ashraf Ghani, ales anul trecut, în septembrie, şi rivalul său Abdullah Abdullah, care acuză fraudă la vot, ameninţă să nască noi violenţe politice. SUA nu au legat retragerea de stabilitatea politică din Afganistan sau de rezultatele discuţiilor de pace cu afganii.

În schimb, decizia de retragere vine după angajamentul luat de talibani de a „preveni folosirea teritoriului său ca bază de operaţiuni de către orice grup sau individ, inclusiv al-Qaida, care ameninţă securitatea Statelor Unite şi a aliaţilor săi”. În conformitate cu acordul de pace, retragerea trupelor americane trebuia să înceapă în termen de 10 zile de la semnarea acordului, pe 29 februarie. Secretarul Apărării, Mark Esper, a declarat, pe 2 martie, că a aprobat deja începutul retragerii, care va fi mai apoi coordonată de comandanţii din Afganistan. Oficialul anonim care a făcut declaraţiile a spus că trupele retrase acum nu vor fi înlocuite.

Planul pe termen lung este ca SUA să elimine toate trupele din Afganistan, în termen de 14 luni, dacă sînt îndeplinite condiţiile de securitate. Acordul cu talibanii a urmat unei perioade de „reducere a violenţelot” timp de şapte zile care, din punctul de vedere al administraţiei Trump, avea scopul de a testa seriozitatea talibanilor în ceea ce priveşte acordul final de pace.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?