Transnistria stiri: 1395
Eurovision stiri: 502

Arhivele secrete ale Vaticanului ar putea fi făcute publice

21 feb. 2020,, 20:32   Externe
3049 0

Arhivele secrete despre Papa Pius al XII-lea vor fi în curînd făcute publice la Vatican.

“Bisericii nu îi este teamă de istorie”, a spus actualul pontif, care, prin decizia sa de a deschide arhivele, încearcă să pună capăt unor decenii de dispută privind rolul celui care a fost papă în perioada celui de Al Doilea Război Mondial.

Supranumit uneori “papa lui Hitler”, Pius al XII-lea a fost acuzat că a tolerat ascensiunea nazismului în Germania și că nu a făcut destul pentru protejarea evreilor în timpul Holocaustului.

Arhivele Vaticanului referitoare la perioada Holocaustului vor fi puse la dispoziția cercetătorilor autorizați, începînd cu doi martie. Ele cuprind perioada pontificatului Papei Pius al XII-lea, care a durat din 1939 pînă în 1958. Peste 150 de istorici și analiști s-au înscris pe listele speciale pentru a le putea studia.

Documente cu privire la relația dintre Sfîntul Scaun și regimul nazist, raportul Papei cu regimul fascist sau situația de atunci a evreilor, sînt doar cîteva din temele asupra cărora mult așteptatele documente ar putea face lumină.


Monsignor Sergio Pagano, prefectul Arhivelor Secrete ale Vaticanului: „Nu va fi posibil ca un cercetător să vină la aceste arhive și să facă un rezumat într-un timp scurt sau să scrie o carte în doar un an. Va fi nevoie de cîțiva ani pentru a studia ce au făcut Papa și colaboratorii săi, în principal monseniorul Montini și monseniorul Tardini, de asemenea cardinalul Maglione, pentru a conduce biserica. Vom descoperi mai multe aspecte interesante, necunoscute pînă acum.”

Papa Francisc a spus că moștenirea înaintașului a fost tratată cu “destule prejudecăți și exagerare”. Drept urmare, poziția oficială a Vaticanului este că Pius al XII-lea a acționat “din spatele scenei”, încercînd să-i protejeze pe evrei.

În schimb, reprezentanții acestor comunități îl acuză pe Papa Pius al XII-lea că în timpul Holocaustului nu a acționat în niciun fel pentru a le salva viețile predecesorilor.

Lisa Palmieri Billing, reprezentanta unei comunități evreiești: „Există un milion de documente și va fi nevoie de mult timp pentru a afla ceva, dacă acest lucru va fi posibil. Pentru că știm că Papa Pius al XII-lea nu a scris despre toate lucrurile, despre anumite lucruri. Știm că mănăstirile, bisericile și mulți alții, nu toți, au ajutat să salveze vieți evreiești, dar principala preocupare a Vaticanului la acea vreme, cred, și așa mi s-a spus, a fost să cîștige războiul împotriva naziștilor, dar în primul rînd să împiedice comunismul să cîștige.”

Documentația pusă la dispoziția cercetătorilor este foarte vastă: cuprinde aproape 16.000.000 de foi, peste 15.000 de plicuri și 2.500 de fascicole, dintre care o parte sînt digitalizate. Toate au fost inventariate minuțios timp de 13 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?