X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Anunțul îngrijorător făcut de Iran

5 iun. 2018,, 22:01   Externe
3282 0

Iranul i-a adus la cunoştinţă Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) demararea unui plan de dezvoltare a capacităţii sale pentru îmbogăţirea de uraniu prin creşterea numărului de centrifuge, a declarat vicepreşedintele iranian Ali Akbar Salehi, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„A fost depusă ieri (luni) la Agenţie o scrisoare privind începerea unor activităţi'', a afirmat Salehi, citat marţi de agenţia iraniană de presă Fars.

„Dacă permit condiţiile, probabil că mîine seară, la Natanz (centru), vom putea declara deschiderea unui centru de producere de noi centrifuge'', a adăugat Salehi, care este şi preşedintele Organizaţiei iraniene pentru energie atomică (OIEA).

Potrivit oficialului iranian, activităţile nucleare ale Teheranului vor rămîne în cadrul acordului privind programul nuclear iranian încheiat în 2015 de către Iran cu marile puteri ale lumii (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania).

Salehi a mai spus că Iranul a dezvoltat infrastructura pentru a produce electricitate la Natanz.


Marţi, ministrul israelian al informaţiilor, Yisrael Katz, a făcut apel la formarea unei coaliţii militare împotriva Iranului dacă Teheranul se abate de la acordul internaţional privind activităţile sale nucleare şi dacă procedează la îmbogăţirea de uraniu în scopuri militare.

În această ultimă ipoteză, „este nevoie de o luare de poziţie din partea preşedintelui SUA şi a întregii coaliţii occidentale - ţările arabe şi Israelul ar face desigur parte -, însemnînd în mod clar că, dacă iranienii reiau (îmbogăţirea la un nivel militar), va fi formată o coaliţie militară împotriva lor'', a declarat Katz.

Ministrul israelian s-a exprimat la radioul public pe fondul unor profunde incertitudini după anunţul SUA de retragere a lor din acordul din 2015, ce are drept scop de a a ţine Teheranul departe de obţinerea armei atomice.

Europenii, China şi Rusia, ceilalţi semnatari ai acordului, vor menţinerea lui. Pentru moment, Iranul rămîne în acord, dar a avertizat că îşi va relansa programul de îmbogăţire la scară industrială dacă acordul va fi periclitat.

Teheranul a susţinut în mod constant că activităţile sale nucleare sînt civile. După gradul său, îmbogăţirea poate servi în scopuri civile sau militare.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, este unul dintre cei mai fervenţi detractori ai acordului din 2015, care deschide Iranului calea, în opinia sa, pentru dotarea cu arma nucleară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?