X 
Puterea stiri: 7333
Criza energetică stiri: 1107

Amazon acuzat că își discriminează angajații

2 mar. 2021,, 21:30   Război în Ucraina
2020 0

Charlotte Newman, o femeie manager afro-americană care lucrează la Amazon, a depus luni o plîngere împotriva gigantului tech pe care îl acuză că i-a plătit mai puţin decît omologilor săi albi de sex masculin şi că a menţinut un climat de discriminare care i-a permis chiar unui coleg "să se simtă liber să o hărţuiască sexual", informează agerpres.ro.

Plîngerea detaliază eforturile lui Newman, angajată a AWS, divizia de cloud computing a grupului, să îşi alerteze şefii cu privire la prejudecăţile rasiste şi sexiste care afectează constant femeile de culoare şi carierele lor.

"Comportamentul discriminatoriu al Amazon nu s-a limitat însă la a o plăti pe Newman mai puţin decît pe colegii ei albi şi la a nu o promova ani de zile după ce îşi asumase responsabilităţi mai mari", notează avocaţii ei.

"Un coleg aflat mai sus în ierarhie s-a simţit liber să o hărţuiască sexual, uneori chiar şi în public, demonstrînd poziţia vulnerabilă a lui Newman în cadrul companiei", au adăugat aceştia.

În octombrie anul trecut, la patru luni după ce Newman a raportat actele de hărţuire - atingeri, avansuri nedorite şi observaţii jignitoare - vinovatul a fost concediat.

Plîngerea menţionează, de asemenea, circumstanţele care au contribuit la decizia Charlottei Newman de a iniţia procedurile: deznădejdea multor colegi afro-americani care se simt devalorizaţi, chiar hărţuiţi, şi contextul politic din Statele Unite.

"Newman simte nevoia să vorbească în lumina protestelor recente împotriva exemplelor sfîşietoare de nedreptate rasială, care includ uciderea Breonnei Taylor pe 13 martie 2020 şi a lui George Floyd la 25 mai 2020."

Avocaţii săi citează, de asemenea, un articol recent apărut în Vox, intitulat: "Prejudecăţi, lipsă de respect şi retrogradări: angajaţii de culoare susţin că Amazon are o problemă rasială".

De asemenea, mai mulţi angajaţi afro-americani, inclusiv Newman, acuză Amazon că i-a angajat pe post inferior celui pentru care au candidat.

Potrivit plîngerii, în septembrie 2019, angajaţii de culoare "erau atît de demoralizaţi de lipsa de atenţie acordată acestor condiţii atît de flagrant inegale, încît au redactat un memorandum lung cu propuneri foarte detaliate pentru a contracara dezechilibrele bazate pe origine etnică şi gen".

"Amazon lucrează din greu pentru a promova o cultură organizaţională diversă, corectă şi incluzivă, iar aceste acuzaţii nu reflectă aceste eforturi sau valorile noastre. Nu tolerăm niciun fel de discriminare sau hărţuire", a declarat un purtător de cuvînt al grupului din Seattle, precizînd că în prezent compania cercetează noile acuzaţii care o vizează.


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre faptul că zborurile directe către Moscova au fost interzise?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав