Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Alertă sanitară mondială emisă de Spania

23 aug. 2019,, 15:40   Externe
1960 0

Este alertă sanitară la nivel internațional, după ce o persoană a murit și alte 160 sînt infectate cu listeria.

Țara emitentă e Spania, iar bacteria a fost depistată în mai multe loturi de carne tocată de porc, în Andaluzia. Ministerul romîn de Externe a emis, la rîndul său, o atenționare de călătorie pentru cetățenii romîni. Dacă au simptome de febră, dureri musculare, vărsături sau diaree, dureri de gît, confuzie şi oboseală și dacă sînt sau au fost de curînd în Spania, mai ales în regiunea andaluză, ei trebuie să se adreseze de urgenţă medicului de familie sau celui mai apropiat spital.

Alte aproape 530 de cazuri suspecte de infectare sînt analizate de medicii spanioli. Printre cazurile confirmate de listerioză sînt și 23 de femei însărcinate, aflate acum în spital.

Loturile infectate de produse au fost retrase de pe piață, iar producătorul spaniol face obiectul unei anchete.

Deocamdată nu au fost semnalate cazuri în afara Spaniei, dar alerta internațională a fost lansată pentru că regatul iberic este o destinație turistică importantă și există temerea unor contaminări și printre turiști.


Listerioza este provocată de o bacterie transmisă prin intermediul alimentelor și poate provoca mai multe afecțiuni digestive.

În iunie, în Marea Britanie, cinci persoane au murit din cauza infectării cu listeria, după ce au mîncat sandvișuri și salate preambalate.

Statul spaniol a alertat organismele europene şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii referitor la situaţia creată de propagarea acestei infecţii şi posibilitatea de a fi identificată şi în alte ţări, turiştii străini care călătoresc din Regatul Spaniei putînd prezenta simptomele bolii.

Ultimele date oferite de guvernul local andaluz indică o creştere la 529 a cazurilor susceptibile de posibila infecţie, în cursul zilei de 22 august 2019. Avînd în vedere numărul mare de cetăţeni infectaţi, la care se adaugă cei suspecţi a fi infectaţi cu această bacterie, Guvernul andaluz (Junta de Andalucia) a decretat alertă alimentară.

Autorităţile spaniole informează cetăţenii care au simptome de febră, dureri musculare, vărsături sau diaree, dureri de gît, confuzie şi oboseală, să se adreseze de urgenţă medicului de familie sau celui mai apropiat spital.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?