Al doilea război din Karabah, după 5 ani: lecții, concluzii, perspective

Acum cinci ani a început cel de-al Doilea război din Karabah, în urma căruia Azerbaidjanul a pus capăt ocupației de 30 de ani a teritoriilor sale strămoșești și a reușit să-și restabilească integritatea teritorială.

Victoria necondiționată a dus la încheierea completă a unui conflict militar înghețat, lucru rar întîlnit în istoria modernă. Deși timp de trei decenii Baku a căutat o soluție pașnică, întreprinzînd numeroase încercări de a negocia cu Armenia, la 27 septembrie 2020 au început acțiunile militare, care au durat 44 de zile.

În Azerbaidjan, cel de-al Doilea război din Karabah este numit Războiul Patriotic. Timp de 30 de ani, locuitorii țării nu s-au împăcat cu ocupația și au dat dovadă de o perseverență extraordinară pentru a restabili integritatea teritorială. Aproape un milion de azeri, expulzați din patria lor în anii 90 ai secolului XX, au continuat să creadă în întoarcerea lor acasă și, așa cum a menționat în repetate rînduri Baku, tineretul patriotic format în perioada conducerii președintelui Ilham Aliyev a demonstrat în repetate rînduri disponibilitatea de a-și apăra țara.

În ultimele decenii, Baku a dus o politică externă multilaterală și echilibrată, a stabilit relații solide cu comunitatea internațională, a implementat proiecte regionale în domeniul energiei și comunicațiilor, ceea ce a consolidat semnificativ poziția Azerbaidjanului ca partener de încredere, a sporit autoritatea țării și a făcut-o unul dintre principalii actori din regiune. Acești factori au determinat în totalitate victoria simbolică din 2020.

Azerbaidjanul a îndemnat în repetate rînduri Armenia să returneze teritoriile ocupate, dar aceste solicitări au fost ignorate. Treptat, formatul și procesul de negociere au dispărut, iar rezoluțiile și deciziile Consiliului de Securitate al ONU nu au fost respectate. Declarația prim-ministrului Armeniei, Nikol Pashinyan, din 5 august 2019, la Hanhenkendi, „Karabah este Armenia, punct”, a avut un ecou deosebit, fiind interpretată de Baku drept o recunoaștere deschisă a politicii de agresiune.

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, în cadrul discursului său din 3 octombrie 2019, la cea de-a XVI-a reuniune anuală a Clubului internațional de discuții „Valdai”, a reacționat vehement la declarațiile lui Pashinyan, spunînd: „Karabahul este Azerbaidjan, punct”.

„Da, ei au numit Nagorno-Karabah stat independent, au tipărit noi hărți și au început să numească toate regiunile noastre învecinate Nagorno-Karabah. Au fost schimbate denumirile orașelor și satelor noastre și, în cele din urmă, au început să ne amenințe cu un nou război pentru noi teritorii. Despre acest lucru a vorbit ministrul lor al apărării, pe nume Tonoyan. El a declarat că Armenia se pregătește de un nou război pentru noi teritorii”, a subliniat liderul azer.

Karabahul multinațional – pagini triste ale istoriei

Karabahul este o regiune cu o istorie bogată și complexă, situată la intersecția dintre Europa și Asia. De-a lungul secolelor, pentru controlul asupra acestui teritoriu au luptat diferite state: Imperiul Persan, Imperiul Rus, Imperiul Otoman. În perioada sovietică, în 1923, în cadrul RSS Azerbaidjene a fost înființată Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah (NKAO).

La sfîrșitul anilor 1980, în perioada de slăbire a puterii centrale a URSS, în Karabah au început să crească tensiunile interetnice, alimentate de îndemnurile Armeniei de a anexa Karabahul, ceea ce a dus la persecutarea populației azere atît în Armenia, cît și în Karabah.

Odată cu destrămarea Uniunii, conflictul din Karabah s-a agravat brusc. Armenia a început Primul Război din Karabah (1991-1994), care a devenit unul dintre cele mai sîngeroase din spațiul post-sovietic. Pe fondul acestuia au avut loc curățări etnice în masă și strămutări ale populației azere. Au fost înregistrate deportări și expulzări pe scară largă ale populației civile din Armenia și de pe teritoriile ocupate — potrivit diverselor surse, este vorba de aproape un milion de persoane.

Una dintre cele mai tragice pagini din istorie a fost masacrul de la Hodjalî din 26 februarie 1992. Formațiunile armene, sprijinite de regimentul 366 de infanterie motorizată al fostei armate sovietice, au atacat orașul, ucigînd cel puțin 613 civili, printre care 106 femei, 63 copii și 70 de bătrîni. Acest eveniment a avut rezonanță internațională și a devenit simbolul suferințelor poporului azer. Pe teritoriul Karabahului și în jurul acestuia s-a format o zonă de ocupație.

Pînă la sfîrșitul anului 1994, Armenia a stabilit controlul nu numai asupra întregii așa-numite NKAO, ci și asupra a șapte zone învecinate din Azerbaidjan - Agdam, Fizuli, Djabrail, Zangelan, Gubadli, Kelbajar și Lacin. Acestea au fost complet devastate, iar populația azeră a fost expulzată. Comunitatea internațională, inclusiv ONU, a recunoscut și recunoaște în continuare întreaga regiune menționată ca parte a Azerbaidjanului. Patru rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU (822, 853, 874, 884) au cerut retragerea imediată a forțelor armene de pe teritoriile ocupate, însă acestea așa și nu au fost puse în aplicare.

În următoarele trei decenii au avut loc periodic escaladări ale conflictului. Confruntări la frontieră, provocări, victime în rîndul militarilor și al populației civile – toate acestea au continuat să mențină tensiunea. Zonele din jurul Karabahului au rămas distruse și minate, sute de mii de azeri au continuat să trăiască ca refugiați și persoane strămutate forțat.

Al Doilea război din Karabah din 2020

Situația s-a schimbat radical pe 27 septembrie 2020. În această zi, Ministerul Apărării din Azerbaidjan a anunțat că forțele armene au bombardat pozițiile armatei azere și infrastructura civilă. Ca răspuns, a început operațiunea de contraofensivă numită „Pumnul de fier”, care în 44 de zile a schimbat cursul istoriei.

Sub conducerea președintelui Ilham Aliyev, care este comandantul suprem, forțele armate ale Azerbaidjanului au început eliberarea teritoriilor ocupate. În timpul luptelor au fost utilizate tehnologii moderne – arme de înaltă precizie, drone (inclusiv Bayraktar TB2 turcești), drone de recunoaștere, sisteme de luptă radioelectronică.

În sud, Azerbaidjanul a reușit să elibereze orașele Jabrayil, Fizuli, Gubadli, Zangelan, după care apărarea armeană a început să se prăbușească. Din sud, armata azeră s-a apropiat de Șușa, un oraș important din punct de vedere simbolic și strategic. La 8 noiembrie 2020, Șușa a fost eliberat de Azerbaidjan. Acesta a fost momentul decisiv al întregii campanii. Două zile mai tîrziu, la 10 noiembrie, a fost semnată Declarația trilaterală (Azerbaidjan – Armenia – Rusia) privind încetarea focului.

Victoria Azerbaidjanului a fost percepută ca o restabilire a justiției și a integrității teritoriale a țării. Războiul de 44 de zile a devenit cea mai mare și mai de succes operațiune militară din istoria Azerbaidjanului independent. În memoria acesteia, ziua de 8 noiembrie a fost declarată Ziua Victoriei.

Privire spre viitor și încheierea conflictului

În ciuda victoriei recunoscute a Baku, pînă la încheierea definitivă a conflictului au mai fost necesari încă trei ani de muncă intensă. Din noiembrie 2020, o parte din Karabah a fost temporar ocupată de un contingent rus de menținere a păcii, ale cărui sarcini includeau controlul respectării armistițiului, protejarea drumurilor și asigurarea siguranței populației civile. În regiune au sosit reprezentanți ai OSCE, ONU și ai altor organizații internaționale.

De fapt, punctul final a fost pus pe 19 septembrie 2023, cînd, ca răspuns la numeroasele acte de sabotaj, Azerbaidjanul a început o operațiune locală de combatere a terorismului pentru dezarmarea formațiunilor armate armene ilegale. Operațiunea a durat mai puțin de o zi și s-a încheiat cu restabilirea ordinii constituționale pe întreg teritoriul Republicii Azerbaidjan.

Autoritățile azere au început să acorde tot sprijinul populației armene în procesul de integrare: ajutor în perfectarea documentelor, acces la sistemul medical și educațional al țării.

După încheierea războiului, Azerbaidjanul a demarat un program amplu de reconstrucție a Karabahului. A fost începută delimitarea frontierelor, lucrări active de deminare a teritoriilor, reconstrucția infrastructurii, a drumurilor, a comunicațiilor, a școlilor, a instituțiilor medicale.

În prezent, se acordă o atenție specială refacerii ecologice și readucerii la viață a orașelor distruse. Au fost deja deschise aeroporturi în Fizuli, Zangelan și Lacin, se construiesc căi ferate și autostrăzi, se construiesc locuințe și orașe noi după principiul „orașelor inteligente”. Familiile foștilor refugiați se întorc în mod activ în Karabah.

Pe 8 august curent, la Washington a avut loc ceremonia de semnare a documentului de pace, la care au participat președintele Ilham Aliyev și prim-ministrul Nikol Pashinyan. Statele Unite au semnat, de asemenea, acorduri bilaterale cu ambele țări, pentru a dezvălui pe deplin potențialul regiunii Caucazului de Sud și pentru a realiza împreună oportunitățile economice. Potrivit Casei Albe, „Foaia de parcurs” pentru pace între Azerbaidjan și Armenia stabilește ruta de tranzit mult așteptată și aprofundează relațiile bilaterale ale celor două țări cu Washingtonul.

Al Doilea război din Karabah a reprezentat nu numai o victorie militară pentru Azerbaidjan, ci și un moment istoric de cotitură. Odată cu restabilirea controlului asupra Karabahului, țara a pus capăt unui conflict îndelungat, care dura de la sfîrșitul secolului XX. Astăzi, Azerbaidjanul multinațional privește spre viitor cu dorința de a restabili viața în Karabah, de a asigura pacea și bunăstarea pentru toți cetățenii săi, indiferent de apartenența etnică sau culturală.

Amalia Stati