Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

A murit una dintre ultimele femei pilot care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial

28 iul. 2018,, 03:33   Externe
4029 0

Mary Ellis, una dintre ultimele femei pilot care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a murit, joi, la vîrsta de 101 ani.

Descrisă drept 'pionieră' și 'eroină', Ellis a efectuat mii de ore de zbor. Ea a transportat pe liniile frontului peste 1.000 de aparate de zbor, în calitate de membră a Serviciului de Transport Auxiliar (ATA).

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, femeilor nu le era pemis să piloteze aeronave militare, dar situația s-a schimbat în 1940. Astfel, ea a decis să se înromeze, după un an, cînd a auzit la radio că sînt disponibile posturi pentru femei pilot.

Mary Ellis, născută Wilkins, s-a născut într-o familie de fermieri din Brize Norton, Oxfordshire, în 1919 și a învățat să piloteze la un club aviatic din zonă.

După ce a aflat că a fost admisă în ATA, ea s-a antrenat la Școala de Aviație Centrală, iar pînă la finalul răboiului a efectuat peste 1.100 ore de zbor. A fost una dintre cele 168 de femei pilot, dintr-un efectiv total de 1.320 de piloți, care au servit în ATA.


„Cînd am mers să preiau primul avion, un bărbat care mă ajuta cu parașuta m-a întrebat cîte aeronave de acel tip am mai pilotat. Am spus că este prima, iar el aproape că a murit din cauza șocului și a căzut din avion', a spus ea pentru CNN într-un interviu în luna aprilie.

După sfîrșitul războiului, Ellis s-a întors în localitatea de origine și a continuat să se ocupe de agricultură, pînă în 1950, cînd s-a mutat pe Insula Wight, unde a lucrat ca manager al Aeroportului Sandown pînă în 1970.

În 1961, ea și-a unit destinele cu pilotul Don Ellis și au locuit împreună în apropiere de aeroport pînă la moartea acestuia, în 2009.

La începutul lui 2018, femeia a fost desemnată cetățean de onoare al Insulei Wight, fiind descrisă de președintele consiliului local, Dave Stewart, drept 'o eroină naţională, internaţională şi a insulei'.

În prezent, doar trei femei care au servit în al Doilea Război Mondial mai sînt în viață în Marea Britanie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?