X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

A început carnavalul de la Veneția. Imagini cu parada bărcilor colorate pe Marele Canal

14 feb. 2022,, 20:00   Externe
2589 0

O paradă pe apă a deschis aseară carnavalul de la Veneția. Bărcile colorate și-au croit drum pe Marele Canal, purtînd venețieni costumați și mascați, sub ochii vizitatorilor adunați pe poduri și pe mal.

Pentru a evita aglomerația, nicio ambarcațiune privată nu a avut voie să se alăture paradei, transmite Noi.md cu referire la dig24.ro.

Carnavalul a fost reluat după doi ani de pauză. Potrivit presei locale, aproximativ 80.000 de persoane au sosit pentru a marca evenimentul, inclusiv 32.000 de turişti străini, un număr departe de cei 3 milioane de vizitatori care veneau în anii anteriori.

Carnival Opening Parade 2022 along the Grand Canal in Venice

Vineri, Italia a renunțat la obligația de a se purta măști în aer liber, dar orașul Veneția a cerut totuși oamenilor să o păstreze în zonele aglomerate.


„Este puțin diferit pentru că este mult mai liniștit, nu avem atît de multe festivități, dar vom organiza propriile petreceri și festivități, așa că va fi distractiv”, a spus Fiona Spagnuolo.

"Pentru mine, purtarea acestui costum este un simbol al renașterii. Îmbrăcîndu-mă așa, sper să aduc un pic de carnaval la Veneția și sper să văd de data aceasta multe măști spectaculoase", a afirmat Matteo, turist din Vicenza.

Anul acesta, carnavalul se va desfășura pînă la 1 martie.

Carnival Opening Parade 2022 along the Grand Canal in Venice

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?