A fost găsit „magicianul” indian care a dispărut în timpul unui truc

A fost găsit „magicianul” indian care a dispărut în timpul unui truc

Corpul unui iluzionist indian care s-a scufundat în Gange legat cu lanţuri pentru a demonstra că putea evada asemeni celebrului Houdini, a fost găsit  în apele fluviului luni seară.


Chanchal Lahiri, cunoscut sub numele de scenă “Jadugar Mandrake” (“Magicianul Mandrake”), era dat dispărut de duminică. El plonjase în fluviu, ataşat cu lanţuri de braţul unei macarale, în faţa membrilor familiei sale, ai reprezentanţilor mass-media şi ai poliţiei, reuniţi pe malul Gangelui.


Însă bărbatul de 40 ani nu a mai revenit la suprafaţă, iar autorităţile au demarat căutările.


Înainte de tentativa sa, Chanchal Lahiri declarase pentru AFP că reuşise acest număr într-o variantă mai dificilă în urmă cu 21 de ani, în acelaşi loc.


“Eram legat cu lanţuri într-o cuşcă de sticlă şi am fost aruncat de pe podul Howrah. Am avut nevoie de doar 29 de secunde pentru a ieşi”, a povestit el.


A recunoscut totuşi că va fi mai greu decît atunci: “Dacă voi reuşi să mă eliberez, va fi magic. Dacă nu voi reuşi, va fi tragic”, mărturisea el.


Harry Houdini a fost un iluzionist american de origine ungară, devenit celebru mai ales pentru reuşita sa din 1912, la New York, cînd a fost aruncat încătuşat în East River şi a putut să iasă la suprafaţă.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load