X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

A fost descoperită cea mai lungă peşteră de sare din lume

30 mar. 2019,, 00:30   Externe
3163 0

Cercetătorii israelieni au anunţat că au descoperit cea mai lungă peşteră de sare din lume, aflată în apropiere de deşertul în care, potrivit Bibliei, soţia lui Lot a fost transformată într-un stîlp de sare, informează Reuters.

Acel labirint cu lungimea de 10 kilometri de pasaje şi camere subterane din Muntele Sodom, aflat pe ţărmul Mării Moarte, a fost cartografiat timp de doi ani de experţi din nouă ţări, coordonaţi de cercetători de la Universitatea Evreiască din Ierusalim.



În timpul unei pauze de masă în peştera Malham, a dezvăluit profesorul universitar Boaz Langford, exploratorii au simţit că pastele pe care le mîncau în acel moment nu erau suficient condimentate.

"Aşadar, am rupt pur şi simplu o bucată de sare din stîncile de acolo şi am folosit-o", a spus cercetătorul israelian.

Peştera Malham a doborît astfel recordul deţinut timp de 13 ani de Peştera Celor Trei Nuduri, o galerie de sare din Iran cu lungimea de 6.850 de metri, au precizat experţii din Israel.

Modelată de şuvoaiele de ape pluviale care îi dizolvă suprafeţele, Peştera Malham va deveni tot mai lungă de-a lungul timpului, au adăugat ei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?