X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

A fost decernat premiul Nobel pentru fizică

6 oct. 2020,, 13:48   Externe
3097 0

Cercetătorii Roger Penrose, Reinhard Genzel şi Andrea Ghez au fost recompensaţi marţi cu premiul Nobel pentru fizică pe anul 2020, potrivit unui anunţ făcut de Goran K. Hansson, secretarul general al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe, transmite AGERPRES.

Roger Penrose va primi jumătate din acest premiu, pentru "descoperirea faptului că formarea găurilor negre reprezintă o predicţie robustă a teoriei relativităţii generale", iar Reinhard Genzel şi Andrea Genz vor împărţi cealaltă jumătate a premiului, fiind recompensaţi pentru "descoperirea unui obiect compact supermasiv în centrul galaxiei noastre", potrivit comunicatului oficial publicat de Comitetul Nobel.

În 2019, premiul Nobel pentru fizică a fost atribuit cercetătorilor James Peebles - pentru descoperiri teoretice în domeniul cosmologiei - şi Michel Mayor şi Didier Queloz - pentru descoperirea unei exoplanete pe orbita unei stele din categoria Soarelui.

Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost iniţiate de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

În 2020, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), în creştere faţă de suma de 9 milioane de coroane suedeze primită de laureaţii din anii precedenţi.


După atribuirea premiului pentru medicină, decernat luni cercetătorilor Harvey J. Alter, Michael Houghton şi Charles M. Rice, şi a premiului pentru fizică, atribuit marţi cercetătorilor Roger Penrose, Reinhard Genzel şi Andrea Ghez, sezonul premiilor Nobel din 2020 va continua cu decernarea premiului pentru chimie, pe 7 octombrie, premiului pentru literatură, pe 8 octombrie, şi premiului pentru pace, pe 9 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 12 octombrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?