Programul de stagii în instituțiile publice destinat tinerilor a ajuns la final

25 aug. 17:45  
1428 0

Cei 29 de tineri care, timp de 2 luni, au făcut stagii în instituțiile statului au primit diplomele de absolvire a Programului comun, implementat de Guvern și Uniunea Europeană.

Programul, aflat la cea de-a doua ediție, a inclus instruirea tinerilor în diverse sectoare ale administrației publice, ei muncind alături de funcționarii publici din autoritățile centrale. În activitatea desfășurată, stagiarii au fost ghidați de Înalții Consilieri UE și au primit o bursă lunară, programul fiind integral finanțat de Uniunea Europeană.

La evenimentul de încheiere a stagiului, prim-ministrul Dorin Recean a mulțumit Uniunii Europene, înalților consilieri și reprezentanților instituțiilor publice care au susținut inițiativa și au prezentat tinerilor o imagine din interior a activităților desfășurate. De asemenea, premierul a îndemnat stagiarii să contribuie în continuare la transformările necesare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Printre finaliștii programului se numără studenți, masteranzi și proaspăt absolvenți ai instituțiilor de învățămînt superior atît din țară, cît și de peste hotare. O parte din tineri intenționează să înceapă cariera în serviciul public pentru a contribui la modernizarea țării.

Din cei 47 de absolvenți ai ediției precedente, unii deja activează în sectorul public, după promovarea concursurilor anunțate de autorități.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum apreciați activitatea Serviciului 112, mai ales, în contextul intemperiilor?