În cadrul emisiunii „Rezoomat”, acesta a îndemnat la logică și gîndire rațională, afirmînd că, dacă ar fi existat astfel de legături, ele ar fi fost deja cunoscute publicului larg și instituțiilor relevante.
„Din nou și la această întrebare vin cu o propunere să includem o elementară gîndire și o elementară logică”, a spus Lupu, răspunzînd întrebării dacă formațiunea ar avea vreo tangență cu fostul lider al Partidului Democrat.„Nu trebuie de presupus. Trebuie să urmăm logica gîndirii. Nu emoții, nu altceva, nu presupuneri. Logică. Ea trebuie să ne ghideze. Și atunci, dacă este să urmăm logica, întrebarea mea este următoare. După ce am plecat din activitate politică, 5 ani de zile am fost aici în țară. Nu undeva peste hotare, nu departe de ochii lumii. Destul de vizibil aici. Și nu pur și simplu aici, dar în calitate de președinte a Curții de Conturi, care este, conform ierarhie, dacă nu greșesc eu, poate instituția a V sau a VI ca și importanță în Republica Moldova”, a menționat fostul lider PDM.
Marian Lupu a continuat cu un apel la raționament:
„Dar spuneți-mi vă rog, cum credeți? Dacă erau să fie legături cu domnul Plahotniuc sau cu oricine altcineva din foștii mei colegi de la Partidul Democrat. În asemenea situația, erau oare posibil ca lucrurile astea să nu se cunoască de către și oamenii de Republica Moldova? Avem organe speciale, avem oameni care se informează. Și oare partenerii din exterior la fel nu erau să știe despre acest lucru? Evident că erau să știe”, a spus Lupu.
Reamintim că recent, Marian Lupu, a fost ales în calitate de președinte al Partidului „Respect Moldova”
Adăuga comentariu