Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Învățătorii turci de la ,,Orizont”, expulzați în 2018, se pot întoarce în R. Moldova

10 iun. 2022,, 09:03  
1239 0

Învățătorii turci din cadrul Liceului ,,Orizont”, care au fost expulzați ilegal din Republica Moldova în Turcia, în 2018, au dreptul de a intra și de a se afla pe teritoriul Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Biroul Migrație și Azil din cadrul Ministerului de Interne care a revizuit actele administrative emise în privința cetățenilor turci, ca urmare a Hotărîrii CtEDO Ozdil și alții c. Republicii Moldova nr. 42305/18 din 11 iunie 2019.

„În urma reexaminării actelor, coroborînd circumstanțele de fapt și de drept, deciziile de declarare a străinilor ca persoane indezirabile, emise în privința cetățenilor Republicii Turcia, au fost anulate. Respectiv, străinii menționați, au dreptul de a intra și de a se afla pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Legii 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova”,se precizează în nota remisă.

Hotărîrea de a revoca deciziile de declarare a străinilor ca persoane indezirabile, este bazată pe executarea Hotărîrii CtEDO Ozdil și alții c. Republicii Moldova nr. 42305/18 din 11 iunie 2019, Deciziilor nr. 1398 din martie 2021 și nr. 1419 din decembrie 2021 ale Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei, Hotărîrii Curții Constituționale nr. 27 din 13 noiembrie 2020, Raportului special al Ombudsmanului privind rezultatele investigării din oficiu a cazului de îndepărtare a unui grup de cetățeni turci de pe teritoriul Republicii Moldova la 06 septembrie 2018, publicat în aprilie 2020, precum și constatările organelor abilitate în revizuirea gradului de pericol social.

Pe 6 septembrie 2018, șapte persoane de origine turcă au fost expulzate din țară de către Serviciul de Securitate și Informații care a anunțat că aceștia ar fi implicați în activități teroriste. Societatea civilă și mai mulți politicieni au calificat acțiunea drept ilegală. În urma unor audieri parlamentare, s-a menționat că expulzarea a avut loc în legătură cu niște dosare intentate în anii 90.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?