Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

În Moldova se consumă de două ori mai multă sare

16 mai. 2023,, 09:45  
1573 0

În Republica Moldova adulții consumă de 2 ori mai multă sare, decît cantitatea maximă recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Astfel, un adult consumă 10,8 grame de sare pe zi, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Cel mai înalt nivel de consum al sării este în rîndul bărbaților -11,5 g pe zi, comparativ cu cel al femeilor — 10,3 g pe zi, transmite realitatea.md.

Mai multă sare se consumată în mediul rural — 11,3 g/zi, față de urban — 10 g/zi. Sursa cea mai importantă de sare o reprezintă pîinea și produsele de panificație. Potrivit studiului, un adult consumă zilnic, în medie, 333 g de pîine sau 5 felii, ceea ce constituie 5,5 g de sare pe zi.

Consumul unei cantități prea mari de sare constituie un factor de risc ce favorizează creșterea tensiunii arteriale, care la rîndul său conduce la apariția și dezvoltarea bolilor cardiovasculare precum infarctul miocardic, ictusul cerebral etc. De asemenea, acestui comportament i se atribuie și creșterea riscului de dezvoltare a bolilor de rinichi, osteoporozei, cancerului de stomac și a obezității.


Potrivit OMS, aproximativ 2,5 milioane de decese ar putea fi prevenite în fiecare an, dacă ar fi redusă cantitatea de sare consumată.

Cantitatea recomandată de OMS pentru consumul zilnic de sare

Adulții nu ar trebui să depășească 5 g de sare pe zi — ceea ce înseamnă aproximativ 2000 mg sodiu, echivalent cu 1 linguriță.

Cantitatea maximă de sare, recomandată pentru copii este în funcție de vîrsta pe care o au:

0-9 luni: nu este nevoie să se adauge sare în mîncare (pot tolera maxim 1 g/zi)
18 luni — 3 ani: mai puțin de 2 g sare/zi
7-10 ani: mai puțin de 5 g sare/zi.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?