COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 999 493   INFECTAȚI 390 742(+1783)   TRATAȚI 367 199      DECESE 10452(+8)   Mai multe detalii 
Coronavirus stiri: 7904
Criza energetică stiri: 495

Cu ce rezultate s-au terminat perchezițiile de la închisorile din țară

24 noi. 2021,, 13:36  
496 0

Marți dimineața sub supravegherea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au avut loc un număr de 60 de percheziții în penitenciare și la domiciliile din republică ale unui grup infracțional specializat în escrocherii cu automobile.

Potrivit oamenilor legii, au fost reținuți 24 de bărbați și femei din afara penitenciarelor, iar 19 deținuți din peste cinci penitenciare urmează să fie etapați pentru audieri în cadrul investigațiilor. Prejudiciul estimat pînă la această oră îl constituie circa 2 milioane lei.

Acțiunile procesual-penale au fost efectuate în 14 raioane și în municipiul Chișinău. Acestea s-au desfășurat cu respectarea restricțiilor pandemice, într-o operațiune amplă condusă de procurorii PCCOCS, realizată de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, cu sprijinul angajaților „Fulger” și ai Autorității Naționale a Penitenciarelor.

Scopul perchezițiilor a vizat consolidarea probatoriului oamenilor legii privind activitatea infracțională a unui grup de deținuți din diferite penitenciare, care au creat o schemă de „vînzare a mașinilor din Europa,” care a funcționat în perioada 2020-2021. Astfel, urmare a perchezițiilor matinale au fost ridicate telefoane mobile conectate la internet, dispozitive electronice de stocare a informației, droguri și alte bunuri relevante acestei cauze care cifrează 25 de dosare penale conexate.

Potrivit materialelor dosarului, bănuiții își creau conturi pe paginile de internet de publicare a anunțurilor de vînzare, ulterior preluau imagini cu mașini de vînzare în statele din Europa și le propuneau spre vînzare în calitate de intermediari. În următoarea fază, aceștia le cereau clienților sume de bani în avans, între 1500 și 3000 euro; iar uneori pretindeau astfel de sume în mod repetat, astfel încît unii păgubași le-au oferit și pînă la 9000 euro. Faza finală a schemei consta în ștergea contului de pe pagina anunțurilor publicitare și renunțarea la numerele de telefon folosite. Pentru realizarea schemei, în calitate de curieri ai sumelor de bani erau convinse ca să le acorde „asistență” persoane din afara penitenciarelor.


Urmare a plîngerilor depuse de păgubiți, bănuiții au fost documentați de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub supravegherea procurorilor PCCOCS, pentru o durată de peste un an. Acum, urmare a reținerilor, procurorii PCCOCS urmează să decidă asupra necesității depunerii demersurilor de aplicare a arestului preventiv în privința persoanelor aflat la libertate, precum și asupra prezentării învinuirii în privința deținuților. Investigațiile continuă, iar publicul va fi informat odată cu avansarea acestora, cu respectarea drepturilor figuranților și a procedurii penale.



0

Adăuga comentariu

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe ce veți economisi în primul rînd după creșterea tarifelor?
Despre cum se nasc zeiiКатрук Валерий
Muzeul de ceară din Codri (+Video)Катрук Валерий
Cartagina va fi distrusăКатрук Валерий
 X