X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

10 reguli de respectat pentru a avea un zbor confortabil

7 dec. 2019,, 23:30   Mai multe...
13626 2

Nu întotdeauna călătoriile cu avionul sînt plăcute, mai ales în cazurile cînd acestea sînt foarte dese sau de lungă durată. Însă pentru a-ți asigura o călătorie confortabilă, dar nu una obositoare, trebuie să cunoști cîteva reguli esențiale, dar care îți vor fi de folos.

Iată 10 sfaturi, care vă vor ajuta să aveți un zbor confortabil și să aterizați odihnit și plin de energie.

1. Cel mai bun loc e la geam.

Dacă aveți norocul să prindeți un loc lîngă geam atunci veți avea oportunitatea să savurați zborul din plin. Locul de lîngă geam este foarte comod deoarece veți avea o vedere bună din geam, un perete de care să vă puteți sprijini, și nu veți fi deranjați de vecinii care vor dori să iasă.

2. Alegeți haine comode.


Atunci cînd vă porniți într-o călătorie, trebuie să excludeți varianta alegerii unei ținute clasice. Acestea de obicei sînt incomode și te vor face să te simți încordat. Optează pentru haine comode, iar cel mai bine este să vă îmbrăcați pe „straturi” (tricou, vestă, hanorac etc.), în așa fel veți avea siguranța că nu vă va fi nici frig, nici cald.

3. Consumați apă, evitați alcoolul și cofeina.

Consumul de apă vă ajută să vă hidratați. Restul băuturilor cu conținut de cafeină sau alcool duc la deshidratarea organismului și la insomnie.

4. Aveți grijă de ten.

În avion umiditatea aerului este foarte scăzută, de aceea trebuie să acordați atenție sporită îngrijirii tenului dumneavoastră. Folosiți creme hidratante sau șervețele umede și în niciun caz nu stropiți fața cu apă, căci astfel pielea se va usca și mai tare.

5. Așezați-vă cît mai comod pe scaun.

Pentru a evita amorțirea picioarelor și durerile de spate, trebuie să vă asigurați o poziție corectă și comodă pe scaun. La spate puneți o pernă, acoperiți-vă picioarele cu pătură și nu uitați cu cît mai sus stau picioarele, cu atît mai bine.

6. Asigură-te că ai luat la drum toate cele necesare pentru un somn confortabil.

Accesoriile pentru un somn confortabil sînt foarte necesare în timpul zborului, mai ales dacă acesta durează mai multe ore. Așa că asigurați-vă că ați luat cu voi: dopuri pentru urechi, mască pentru ochi și pernă pentru susținerea capului.

7. Cum să evitați înfundarea urechilor.

Din cauza oscilațiilor de presiune, îndeosebi la decolare și aterizare, urechile se pot înfunda și pot provoca dureri. Pentru a evita aceste senzații neplăcute, încercați să inspirați aer adînc, să înghițiți în sec sau să luați o bomboană drops.

8. Încercați să mai faceți mișcare.

Statul pe scaun sau în aceeași poziție timp de cîteva ore este foarte obositor, îți pot amorți diferite părinți ale corpului, iar sîngele ajunge mai mult la membrele inferioare și mai puțin la partea superioară a corpului. Cel mai bine ar fi să faceți mini-gimnastică pe scaun sau să vă ridicați periodic de pe scaun.

9. Luați o mică gustare în timpul zborului.

Presiunea joasă și umiditatea scăzută de la bordul aeronavei duc la scăderea sensibilității receptorilor limbii. Anume din această cauză, companiile aeriene adaugă multe condimente, sare și zahăr în meniurile lor. Acest lucru nu este întotdeauna benefic pentru pasageri. Luați la bordul aeronavei o mică gustare sănătoasă: fructe, alune, iaurt.

10. Luați-vă propriile căști.

Căștile care vi se oferă în avion nu sînt de o calitate foarte bună, de aceea trebuie să vă asigurați că aveți propriile căști. Muzica în timpul zborului vă va ajuta să vă relaxați și să nu vă plictisiți. Dar mai ales e bine să aveți propriile căști, deoarece în unele cazuri căștile din avioane se curăță, se reambalează și se oferă din nou clienților, așa că nu știi cine le-a mai folosit înaintea ta.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?