X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Vinificatorii moldoveni au adus 15 medalii din Franța

24 oct. 2018,, 13:52   Economie
4513 0

Vinul Moldovei devine o prezență constantă la cele mai importante evenimente internaționale de profil.

În premieră, 21 de vinării reunite sub umbrela brandului vinicol de țară, au participat la expoziția „Salon Food & Spirits”, organizată de revista „Sommeliers International”, desfășurată acum o săptămînă în orașul Bordeaux – patria legendarelor vinuri franceze. Prezența vinificatorilor moldoveni la eveniment a fost posibilă datorită suportului oferit de Oficiul Național al Viei și Vinului.

Expoziția are o importanță strategică pentru sectorul vitivinicol și adună anual vinificatori din toate colțurile lumii. În acest an 59 de expozanți și-au prezentat produsele de înaltă calitate, care au fost apreciate de peste 900 de vizitatori, printre care se numără comercianți, restauratori, somelieri, barmani și importatori.

Gheorghe Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului: „ONVV continuă să susțină eforturile vinificatorilor de a înregistra noi succese și de a-și diversifica piețele de export. Prezența brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” la un eveniment desfășurat în una dintre cele mai importante regiuni vitivnicole mondiale nu poate să ne aducă decît beneficii. Am participat la expoziție cu vinuri create în zone unde clima este, practic, identică cu cea din Bordeaux. Sunt convins că pentru cunoscătorii francezi degustarea vinurilor moldovenești va fi o experiență cel puțin interesantă.”

După încheierea expoziției din Franța, Vinul Moldovei a fost apreciat cu calificative maxime la concursul „Inside Spirits Competition”, organizat de revista „Sommeliers International”. În urma degustărilor și evaluărilor, 14 producători moldoveni au fost premiați. Prin urmare, brandul vinicol de țară și-a completat palmaresul cu 2 medalii de aur, 8 – de argint și 5 – de bronz.


Vinul Moldovei cucerește experți de talie mondială

În aceeași perioadă, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, a avut o întrevedere cu unul dintre cei mai cunoscuți Master Somelier, Președintele Asociației de Sommelier din Hong Kong și China – Nelson Chow. Discuțiile au culminat cu degustarea mai multor mostre de „Wine of Moldova” din soiurile indigene Fetească Albă și Feteasca Neagră. La fel, a fost stabilit și un parteneriat de colaborare pe piața chineză, unde companiile vinicole autohtone participă activ la cele mai mari expoziții și tîrguri de profil. În aprilie 2019, Nelson Chow va efectută o vizită în țara noastră, urmînd să-și aprofundeze cunoștințele despre Vinul Moldovei.

Nelson Chow, Master Somelier, Președintele Asociației de Sommelier din Hong Kong și China: „Vinul Moldovei se remarcă prin calitatea înaltă și poartă o amprentă deosebită și autentică, conferită de soiurile autohtone crescute pe podgoriile acestei țări. Aceste caracteristici, care constituie acel semn distinctiv, garantează vinurilor moldovenești o mare popularitate în China. Iar pentru ca Wine of Moldova să devină și mai solicitat pe una dintre cele mai mari piețe din lume, se cer a fi organizate evenimente ce au ca scop educarea consumatorilor locali.”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?