X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Veronica Sirețeanu: Anticipăm o creștere economică de 2%

1 apr. 2023,, 13:15   Economie
2524 0

Rectificarea legii bugetului de stat va avea loc mai devreme de luna iunie pentru a putea realoca fondurile economisite spre investiții. O spune ministra finanțelor, Veronica Sirețeanu.

Într-un an de criză, pentru a asigura o creștere economică, statul trebuie să intervină cu investiții în infrastructură, astfel păstrîndu-se locurile de muncă și dezvoltîndu-se industriile adiacente, transmite radiochisinau.md.

Ministra finanțelor spune că statul a reușit să facă economii din cele 5 miliarde de lei alocate pentru acordarea compensațiilor în perioada rece a anului. Totuși, banii destinați compensațiilor nu vor fi realocați spre alte cheltuieli, ci vor fi păstrați pentru viitorul sezon rece.

„S-au economisit bani din compensații, dar mai vine o iarnă. Trebuie să fim suficient de precauți ca să avem rezerve în buget și pentru iarna viitoare. Nu e neapărat că în noul sezon rece vom achita compensații așa cum am mai făcut-o . Sperăm că vom găsi soluții ca să nu fie necesară acordarea compensațiilor”, a spus Veronica Sirețeanu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Șefa de la Finanțe spune că, potrivit legii, rectificarea bugetului de stat are loc în a doua jumătate a anului, atunci cînd există o imagine clară a veniturilor și cheltuielilor. Totuși, rectificarea va avea loc mai devreme pentru a permite realocarea fondurile spre investiții. Statul va investi în infrastructură pentru a asigura creșterea economică, spune Veronica Sirețeanu.


„Am intrat într-un an nou după un alt an de crize dureroase. Bugetul avea o conotație socială foarte pronunțată. Avem o potențială creștere economică în acest an de 2%, la o inflație de 14% asta nu este suficient. Respectiv, noi trebuie să vedem cum asigurăm dezvoltarea economică. Creșterea PIB-ului are ca element obligatoriu cheltuielile guvernamentale sau investițiile. Respectiv, o parte din venituri trebuie alocate în investiții. Construcțiile au loc în perioada verii, dacă tu nu ai rectificat bugetul pînă atunci, rectificarea din vară ar putea să nu te mai ajute. De aceea vom avea o rectificare mai timpurie ca o parte din banii economisiți să fie orientați pe dimensiunea investițiilor. Statul trebuie să ajute economia să crească. Cînd faci investiții, asta înseamnă că o mare parte din industriile adiacente legate de aceste investiții mențin locurile de muncă și asigură profit”, a explicat ministra finanțelor.

Potrivit Legii bugetul de stat pentru anul 2023, veniturile țării ar urma să fie de aproximativ 64,8 miliarde de lei, iar cheltuielile – 83,1 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă un deficit bugetar de peste 18 miliarde de lei.

0
1
0
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?