Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Unii şoferi din ţară vor plăti mai mult pentru asigurarea obligatorie de tip RCA

3 aug. 2019,, 14:00   Economie
3147 0

Unii şoferi vor plăti mai mult pentru asigurarea obligatorie de tip RCA. Aceasta va costa mai scump pentru cei care au maşinile înregistrate în municipiile Hîncești, Orhei și Strășeni, dar și în raioanele Ialoveni, Anenii Noi și Criuleni.

Majorarea vine după ce în iulie, Comisia Națională a Pieței Financiare a modificat modul de calcul a primelor de asigurare obligatorie, astfel încît şoferii din localitățile din preajma Capitalei să achite aceeași sumă ca şi cei din Chişinău. În medie este vorba despre o creştere de 300 de lei.

Potrivit reprezentanților companiilor de asigurări, aceste schimbări au fost necesare pentru a putea acoperi cheltuielile în cazul unor accidente. Asiguratorii spun că şoferii din raioanele vecine municipiului Chişinău, circulă mai des în Capitală şi sînt mai supuşi riscului de a face un accident.

"Raioanele care sînt în apropiere de Chișinău, ele circulă des în Chișinău, unde se produc cele mai multe accidente rutiere. Aceasta este un factor. Alt factor este pregătirea pentru liberalizarea pieței", a declarat Sergiu Cuşnir, director marketing la o companie de asigurări.

Acum, companiile de asigurări trec printr-un proces de liberalizare. Astfel ca, pe viitor, preţul pentru RCA internă şi Carte Verde să nu mai fie stabilit de Comisia Națională a Pieței Financiare, dar direct de către companiile de asigurări.

Cea mai recentă modificare a preţurilor la asigurările auto a fost în februarie. Atunci, acestea s-au ieftinit cu 15 la sută. În ţara noastră sînt 14 companii care eliberează asigurări de tip RCA, zece dintre acestea au dreptul să emită şi asigurări de tip Carte Verde.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?