TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Unde în Moldova salariul mediu se apropie de 30.000 lei pe lună

Unde în Moldova salariul mediu se apropie de 30.000 lei pe lună

În trimestrul III al acestui an salariul mediu al angajaților din Moldova IT Park a constituit 29.133 de lei, de patru ori mai mare decît salariul mediu pe economie.

Potrivit unui raport al Moldova IT Park, în trimestrul III al anului 2019 salariul mediu al angajaților companiilor rezidente a fost cu 25,2% mai mare decît în aceeași perioadă a anului trecut, transmite NOI.md cu referire la newsin.md.

Numărul angajaților a crescut cu 37,5%


Astfel creșterea veniturilor salariale din Moldova IT Park este de aproape două ori mai mare decît cea a salariului mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică și de aproape patru ori decît media din rîndul companiilor.

În același timp comparativ cu finele trimestrului II, salariul mediu lunar al angajaților IT Park a crescut cu doar 1,45%. Din cele 467 companii rezidente ale IT Park, 237 - au raportat creșterea salariului mediu, iar 105 companii au înregistrat concomitent și creșterea venitului.

Raportul mai relevă că numărul de angajați ai rezidenților parcului a crescut în trimestrul III cu 766 de persoane, ajungînd la 9.268 de persoane.

În total, de la începutul anului 2019, numărul de angajați în cadrul companiilor rezidente a crescut cu 2.529 persoane, sau cu 37,5%.

Creșterea acestui indicator se datorează atît majorării numărului de rezidenți, dar și cererii sporite de resursele umane calificate pe piață, susține administrația IT Park. Din numărul total de angajați ai rezidenților, 88% sînt specialiști din domeniu, care desfășoară activități prevăzute de Legea cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei. Astfel, numărul total de angajați implicați direct în IT este de 8.130, demonstrînd o creștere cu 646 persoane.

Ce facilități fiscale s-au acordat

Menționăm că pentru a atrage investitori și companii serioase în Moldova IT Park, Guvernul și Parlamentul a operat mai multe modificări la Codul Fiscal stabilind un impozit unic de pentru rezidenții parcurilor IT care întrunesc cumulativ condițiile prevăzute de Legea parcurilor IT.

Potrivit unei analize publicate de Monitorul Fiscal, în componența impozitului unic de 7% din venitul de vînzări sau minim 30% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie înmulțit cu numărul de angajați intră impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător, impozitul pe venit din salariu, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajați și angajatori, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală datorate de angajați și angajatori, taxele locale, impozitul pe bunurile imobiliare și taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova.

În consecință salariile în acest Park sînt de 4-5 ori mai mari decît media pe economie și ei nu contribuie la fondurile de asigurări în sănătate sau la fondul de pensii.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load