X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un patron italian, șocat după ce a primit factura uriașă la gaze pe luna iulie

25 aug. 2022,, 06:00   Economie
2002 0

Francesco Franzese, 43 de ani, CEO la „La Fiammante Pomodoro”, o companie din provincia Salerno care produce de conserve de tomate, a primit o factură la gaze exorbitantă pentru luna iulie: 978.618,51 de euro.

Francesco Franzese, 43 de ani, CEO la „La Fiammante Pomodoro”, o companie din provincia Salerno care produce de conserve de tomate, a primit o factură la gaze exorbitantă pentru luna iulie: 978.618,51 de euro.

Într-un interviu pentru La Repubblica, patronul peninsular a spus că, inițial, a crezut că prețul este o glumă. El a explicat că a fost taxat pentru 15 zile de lucru, în condițiile în care, pentru aceeași perioadă din 2021, a achitat de opt ori mai puțin.

„În timp ce politicienii noștri luptă în alegeri pentru un loc călduț la putere, antreprenorii rămîn singuri în mijlocul junglei energetice. Pentru 15 zile din iulie, trebuie să plătesc o factură la gaz de 978.000 de euro, față de aproximativ 120.000 anul trecut, pentru 20 de zile lucrătoare.

Nu era mai bine să merg la mare?”, a notat, ironic, omul de afaceri, într-o postare publicată pe Facebook, pe 16 august.


„Nu am altă alternativă decît să plătesc, dar trebuie să cresc prețurile și îmi pare rău. Trebuie să protejăm lanțul de aprovizionare și forța de muncă. Și nu este doar factura la gaze: factura la energie este de 236.000 de euro, prețul pentru tabla pentru conserve a crescut cu 70% și tot așa”, a spus bărbatul.

”În timp ce desfăceam plicul cu factura, la televizor se vorbea de locuri și liste la alegeri, de înțelegeri între partide… Nu pot înțelege cum politica nu preia problemele reale ale țării”, a spus patronul.

Franzese a mai spus spus: „Noi avem un sistem fotovoltaic important. Dar avem nevoie de gaz metan pentru pasteurizarea legată de conservarea și îmbutelierea roșiilor.

Consumăm o cantitate semnificativă, două milioane de metri cubi în cele două luni principale de activitate, iulie și august. Cred că războiul din Ucraina este doar ultima piesă din puzzle. Speculația pe gaz a început, de fapt, imediat postpandemie”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?