Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

UE a oferit Republicii Moldova 53 de milioane de euro în calitate de suport bugetar

5 mai. 2022,, 07:20   Economie
3262 0

Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova 53 de milioane de euro în calitate de suport bugetar.

Premierul Natalia Gavrilița spune că banii vor fi cheltuiți pentru proiecte de infrastructură și pentru susținerea populației cu venituri modeste. Potrivit șefei Executivului, Uniunea Europeană ne va fi alături în această perioadă dificilă. Republica Moldova a fost inclusă și pe platforma europeană de procurare a gazelor naturale, fapt ce va reduce dependența energetică de Rusia, notează IPN.

Premierul Natalia Gavrilița spune că în cadrul platformei de sprijin pentru Republica Moldova care a avut loc la Berlin în luna aprilie, comunitatea europeană a oferit țării atît ajutor financiar neramburasabil, cît și împrumuturi la condiții avantajoase care vor ajuta la depășirea crizei economice generată de război.

„Am primit 53 de milioane de euro din partea Uniunii Europene în calitate de suport bugetar direct. Acești bani pot fi folosiți pentru investiții, cum ar fi proiectul satului european sau infrastructura drumurilor. Banii pot fi folosiți și pentru cetățenii vulnerabili care, din cauza creșterii prețurilor, văd o reducere a puterii de cumpărare. Acest suport bugetar ne ajută să asigurăm majorarea și indexarea pensiilor. Asemenea instrumente de suport sînt foarte valoroase. 10 milioane de euro vor veni și din partea Romîniei îi calitate de suport bugetar. Avem și împrumuturi cum este cel din partea Poloniei, dar este acordat la condiții foarte avantajoase, cu dobînzi de 0,01%, iar rambursarea e peste 20 de ani. Este și o perioadă de grație foarte generoasă. Acum avem nevoie de instrumente care să ne permită să ieșim din această criză economică”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Premierul mai spune că pe lîngă ajutorul financiar oferit, comunitatea europeană este gata să pună umărul la soluționarea problemelor cu care se confruntă Republica Moldova pe domeniul energetic și pe cel al securității alimentare.

„Am fost incluși în platforma comună de procurare a gazelor naturale și așteptăm cu nerăbdare să vedem care va fi mecanismul pentru procurarea, în comun cu alte țări europene, a gazelor naturale. De asemenea, discutăm despre eliminarea cotelor la export, despre îmbunătățirea lanțurilor logistice prin liberalizarea autorizațiilor de transport. Vrem să ajutăm și agricultorii. Există o criză de fertilizanți acum în toată lumea. Pentru că țările care dispun de resurse energetice dețin și fertilizanți. Noi sîntem în căutare de soluții atît în Est, cît și în Vest pentru a obține fertilizanți. Discutăm cu Azerbaidjanul în acest sens”, a mai spus Natalia Gavrilița.
Anterior și ministrul agriculturii și industriei alimentare a menționat că au fost inițiate negocierile cu partea azeră privind asigurarea agricultorilor din Republica Moldova cu fertilizanți din Azerbaidjan. Potrivit ministrului agriculturii, pentru a evita majorarea prețurilor la produsele finite este importat ca agricultorii să dispună de fertilizanți la prețuri rezonabile. Din prețul final al produselor, fertilizanții au o pondere de 20%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?