Vicepremierul Andrei Spînu a apreciat efortul specialiștilor implicați în lucrările de reabilitare a acestui segment feroviar și a menționat că acesta va face legătură între țările noastre, dar și cu țările Uniunii Europene. „Acest segment de cale ferată este un drum al solidarității între Republica Moldova și Ucraina, el va permite dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale cu partenerii noștri strategici din Ucraina, dar și soluționarea problemelor apărute în ultimele luni în traficul rutier ”, a declarat Andrei Spînu.
Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a mulțumit la rîndul său, celor datorită cărora s-a reușit în termenii agreați, reabilitarea porțiunii de cale ferată, menționînd că aceasta are o importanță strategică pentru ambele state.
Astfel, redeschiderea tronsonului Basarabeasca-Berezino va permite transportarea zilnică a aproximativ 12 mii tone de marfă, fiind redusă semnificativ aglomerația din portul Reni. Astăzi de pe peronul gării feroviare din Chișinău a pornit primul tren marfar, format din 24 de semivagoare încărcate cu articole din metal, cu destinația Galați. Totodată, prin intermediul segmentului de cale ferată reabilitat, Ucraina va putea exporta mărfuri în Republica Moldova și în țările UE.
De asemenea, oficialii s-au referit și la stadiul de realizare a contractului privind serviciile de tracțiune cu locomotivele S.A. „Ukrzalizniția”, serviciul căreia deja se prestează, precum și la repatrierea vagoanelor/mărfurilor din vagoane, blocate pe teritoriul Ucrainei de la momentul începerii războiului.
Reamintim că lucrările de reabilitare a tronsonului feroviar Basarabeasca-Berezino au fost lansate în iunie curent, în urma semnării Memorandumului de înțelegere dintre Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova și Ministerul Infrastructurii al Ucrainei cu privire la dezvoltarea conexiunilor feroviare. Acest segment feroviar a fost demontat, pe teritoriul Ucrainei, în anul 1997. Construcția tronsonului a fost efectuată pe o lungime de aproximativ 23 de km. Din aceștia, 1,2 km de cale ferată au fost construiți pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru reconstrucția segmentului feroviar din țara noastră, Calea Ferată din Moldova a alocat peste un milion de euro.
Adăuga comentariu