X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Tinerii afaceriști se pot bucura de finanțare. Care sînt condițiile

12 ian. 2020,, 14:45   Economie
2650 0

Autoritățile au lansat cea de-a treia etapă a programului ”START pentru TINERI”. Potrivit anunțului, proiectele pot fi depuse până în data de 3 februarie.

La concursul pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, doar după ce au absolvit etapa a II-a a Programului și care au fondat și conduc o întreprindere nou-înregistrată (< 1 an), sub una din următoarele forme organizatorico - juridice:

  • Întreprindere Individuală;
  • Societate cu Răspundere Limitată;
  • Gospodărie Țărănească (de fermier).

Valoarea maximă a grantului oferit constituie 180 mii lei, iar contribuția proprie este de minim de 20% din suma proiectului investițional, scrie noi.md cu referire la bizlaw.md.

Doritorii de a se încrie în program trebuie să prezinte următoarele documente:

  • Buletinul de identitate al fondatorului și administratorului entității juridice;
  • Formularul de participare, inclusiv anexele privind investițiile și previzionările financiare;
  • Extrasul din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali/ Extras din Registrul Gospodăriilor Ţărăneşti (eliberat cu cel mult trei luni înaintea depunerii dosarului);
  • documentele de constituire ale întreprinderii: Decizia de înregistrare a persoanelor juridice/ Fișa de înregistrare a gospodăriei țărănești;
  • actele ce confirmă dreptul de proprietate sau folosință: Contract de arendă a imobilului/ Contract de locaţiune/Contract de comodat, Extras din Registrul bunurilor imobile, Contract de vânzare – cumpărare și altele;
  • Certificatul eliberat de bancă cu privire la contul bancar;
  • Declarația privind beneficierea de ajutoare de stat;
  • Certificatul privind lipsa sau existența datoriilor la bugetul de stat, sau declarație pe propria răspundere privind lipsa restanţelor faţă de bugetul public național;
  • Licenţa şi/sau Autorizaţia (după caz);
  • alte documente relevante (oferte de preţ, certificate de calificare, contracte de intenţii).

Mai multe informații privind condițiile de participare la concurs pot fi accesate pe pagina web a Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?