Coronavirus stiri: 8217
Obiectiv european stiri: 320
Criza energetică stiri: 964

Statele Unite şi Japonia doresc o consolidare a cooperării în domeniul spaţial

24 mai. 02:00   Economie
1373

Statele Unite ale Americii şi Japonia au anunţat luni că intenţionează să trimită pe Lună un astronaut japonez, fără a stabili însă un calendar, un anunţ care arată o consolidare a cooperării între cele două ţări în domeniul spaţial.

"Sunt încîntat că un astronaut japonez ni se va alătura pentru misiunea pe suprafaţa lunară în cadrul programului Artemis" al NASA, agenţia spaţială americană, a declarat preşedintele american, Joe Biden, la Tokyo.

Programul Artemis prevede relansarea zborurilor cu echipaj uman către Lună şi apoi continuarea pregătirilor pentru o primă misiune cu echipaj uman pe Marte.

Preşedintele Joe Biden s-a declarat "încîntat" de colaborarea spaţială cu Japonia, care va include şi proiectul Lunar Gateway, o viitoare staţie pe orbită în jurul Lunii.

Doar astronauţi americani au păşit pînă în prezent pe solul lunar.

Japonia avea în vedere o misiune lunară cu echipaj uman pînă în 2030, însă propriul său program spaţial s-a concentrat pînă în prezent pe lansarea de sateliţi şi sonde. Mai mulţi astronauţi japonezi s-au aflat pînă acum la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Agenţia spaţială japoneză, Jaxa, încearcă să-şi reînnoiască şi să-şi diversifice echipa: la sfîrşitul anului 2021, agenţia a lansat prima sa campanie de recrutare de astronauţi în devenire de peste un deceniu, căutînd în special înscrierea femeilor.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Experții vorbesc despre un posibil deficit de apă în Moldova. Ce ar trebui să facem?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав