Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Șefii mai multor întreprinderi de stat ar urma să fie aleși prin concurs internațional

7 aug. 2019,, 10:00   Economie
3047 4

Ministrul Economiei, Vadim Brînzan, declară că la șefia mai multor întreprinderi de stat vor fi numiți specialiști internaționali, iar în acest sens ar urma să fie contractată și o companie internațională de recruting.

„Trebuie să găsim oameni integri și profesioniști. Vom anunța concursuri internaționale. Nu este simplu, pentru că trebuie contractată și o companie de recruting”, a declarat Brînzan în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”.

Ministrul a mai precizat că acest proces este unul de durată, așa că pînă la desfășurarea acestor concursuri, la șefia întreprinderilor de stat vor fi numiți directori interimari.

Solicitat să ofere un exemplu concret pe marginea companiei „Moldtelecom”, care a rămas fără director, după ce Dan Mitriuc a depus cerere de demisie, Brînzan a declarat că în această săptămînă ar urma să fie schimbat și Consiliul de administrare al „Moldtelecom” , dar și vicedirectorii acestei companii.

„Avem lista de candidați pentru Consiliu și vom pune pînă cînd un șef interimar din exterior”, a spus Brînzan.


Ministrul a mai adăugat că pînă în prezent au demisionat directorii de la „Moldtelecom”, „Moldexpo”, „Metalferos”, „Cricova” și „Mileștii Mici”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?