X 
Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Şapte localităţi din centrul ţării pot începe lucrările în proiecte sprijinite de UE

9 dec. 2019,, 07:40   Economie
2763 0

Şapte localităţi din centrul ţării au primit oficial la Ialoveni, documentaţia pentru proiecte de asigurare cu apă şi eficientizare energetică a clădirilor publice. Elaborarea acesteia a fost posibilă datorită suportului Uniunii Europene, oferit prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), transmite MOLDPRES.

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), Viorel Jardan, a mulţumit, în cadrul evenimentului, Uniunii Europene și GIZ Moldova pentru suportul acordat, implicarea activă în soluționarea problemelor oamenilor din regiune, precum și pentru asistenţa și lecțiile învățate în procesul de realizare a fazei de proiectare. „A fost o muncă productivă şi vreau să menţionez deschiderea de care au dat dovadă reprezentanții localităților beneficiare și colaborarea acestora în procesul de lucru”, a subliniat Viorel Jardan.

La rândul său, Christina Otto, manager de proiect GIZ, a felicitat beneficiarii cu ocazia finalizării etapei de proiectare și le-a urat succes în cea de-a doua fază, care presupune lucrări propriu-zise de construcție a infrastructurii proiectelor selectate. „Aceste proiecte sunt rezultatul procesului de planificare și programare regională, în care au fost implicați mai mulți parteneri de dezvoltare, printre care UE, Suedia și Germania. În continuare UE va susține construcția infrastructurii pentru proiectele selectate, iar GIZ Moldova va sprijini partenerii locali în procesul de identificare a surselor de finanțare pentru alte programe", a declarat Christina Otto.

Etapa de elaborare a documentației tehnice pentru cele şapte proiecte va fi urmată de o etapa de implementare a programelor prioritare pentru construcția infrastructurii propriu-zise. Achizițiile de lucrări de construcție pentru proiectele selectate sunt preconizate pentru luna ianuarie 2020 şi se vor efectua prin intermediul ADR Centru.

Uniunea Europeană a început să susțină domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldovei încă din 2013, iar sectorul a fost inclus ca un capitol important în Acordul de Asociere Republica Moldova - UE. În iunie 2016, GIZ Moldova și Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova au semnat Acordul de Grant cu privire la „Elaborarea proiectelor tehnice și a documentației de licitație pentru lucrările de construcție în cadrul proiectelor selectate ce țin de domeniul aprovizionare cu apă și canalizare și eficiența energetică în cele trei regiuni de dezvoltare din Republica Moldova". Bugetul total al acestuia constituie 3,5 milioane de euro, acordați de UE, și 325 de mii de euro oferiți de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?