X 
Transnistria stiri: 1394
Eurovision stiri: 502

SA „Agromașina”, unicul producător autohton care poate oferi soluții eficiente agricultorilor din Moldova (VIDEO) ©

18 oct. 2018,, 12:04   Economie
3438 0

În perioada 17-20 octombrie 2018, la CIE „Moldexpo” se desfăşoară expoziţia internatională specializată „Moldagrotech” (ediţia a XXXV-a).

În cadrul expoziției a fost prezentată și combina de recoltare a strugurilor, testată în prezent pe podgoriile țării noastre. Combina reprezintă o adevărată inovație pentru Moldova, în special pentru că este unica mașină de recoltat struguri produsă sută la sută în țara noastră.

Potrivit lui Dumitru Ustețchi, reprezentant al secției comerciale al SA „Agromașina”, combina de recoltare a strugurilor „SVK-5” a fost elaborată de compania pe care o conduce, aceasta făcînd parte din Concernul „DAAC Hermes”. Combina e la fel de eficientă ca și cele mai bune combine analoage străine, numai că se vinde la prețuri mai mici.

Combina Companiei „Agromașina” poate fi utilizată pe durata întregii perioade de recoltare. Ea poate fi folosită pentru recoltarea unor soiuri de struguri cum ar fi Muscat, Ottonel, Traminer, Pinot, precum și a soiurilor mai tîrzii: Cabernet, Rkațiteli. Distanța optimă pentru lucrul productiv al mașinii este de 600-800 de metri, ceea ce permite recoltarea strugurilor, pe parcursul unei zile, de pe o suprafață de pînă la 6 hectare de podgorii.

”Compania ”Agromașina” este unul din puținii producători autohtoni de utilaje agricole. Compania produce tehnică mecanizată cum sînt combinele pentru recoltarea strugurilor, a coacăzei, remorci, pluguri, cultivatoare ș.a. Avem o gamă largă de tehnică care o putem pune la dispoziția agricultorilor”, a menționat Dumitru Ustețchi.

Acesta a declarat că în cadrul expoziției din acest an, SA „Agromașina” propune agricultorilor mașina pentru stropirea livezilor și viilor și totodată pentru întreținerea acestora, o remorcă și o semi-remorcă pentru transportarea recoltei de pe cîmp, o platformă pentru recoltarea și întreținerea livezilor, un cultivator și o semi-remorcă pentru transportarea fructelor și legumelor.

La rîndul său, Pavlec Valentin, reprezentant al companiei SA „Hidroinpex” (Soroca), care, de asemenea, face parte din grupul de companii „DAAC Hermes”, în cadrul expoziției „Moldagrotech” a venit cu trei noutăți în materie de tehnică, printre care și o mașină ce poate interveni la împrăștierea nisipului pe timp de iarnă pe străzile înguste ale orașelor.

Reamintim că expoziţia internatională specializată „Moldagrotech” (ediţia a XXXV-a) se desfășoară la CIE „Moldexpo” în perioada 17-20 octombrie. În cadrul expoziției participă zeci de producători de tehnică agricolă.

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?