X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

România va garanta investițiile private ale companiilor sale în Moldova

1 mai. 2023,, 11:30   Economie
3063 0

Guvernul României lucrează la un proiect de lege prin care statul va garanta investițiile în Republica Moldova.

Despre acest lucru a anunțat ministrul român al Finanțelor, Adrian Câciu.

Proiectul legislativ prevede sprijin guvernamental prin credite și garanții de stat pentru companiilor românești care investesc în Republica Moldova, a precizat oficialul pentru G4Media, relatează radiomoldova.md

„În linii mari, va fi vorba de investiții ale companiilor românești în Republica Moldova, sprijinite de la nivel guvernamental atât prin credite, dar și prin garanții de stat. Vor fi vizate investiții în sectoare economice care au nevoie de astfel de investiții la nivelul economiei Moldovei”, a declarat ministrul Câciu.

Oficialul a mai spus că guvernul român lucrează în colaborare cu guvernul Republicii Moldova la identificarea domeniilor prioritare în care vor fi sprijinite investițiile. Printre acestea e posibil să se găsească domenii precum energie, infrastructură, industrie prelucratoare, agricultură și industrie alimentara.

Adoptarea proiectului legislativ va fi urmată de stabilirea bugetului pentru schema de ajutor, asigurarea finanțării și organizarea fluxurilor financiare.
Schema de sprijin va fi implementată pe 3-5 ani, iar cadrul legislativ ar urma adoptat pînă în această toamnă.


1
0
0
0
13

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?